Aceasta este o vedere din măruntaiele societăţii moderne.

În 1936, când i s-a publicat „Aspidistra să trăiască!", George Orwell avea deja 33 de ani, vârsta de la care, aşa cum se ştie sau se va afla, începe supravieţuirea. George Orwell avea deja 33 de ani şi citind „Aspidistra să trăiască!" înţelegi că nimic din ce, omeneşte, se poate scrie despre viaţă nu îi era străin.

Dacă încă vreţi să scrieţi poezii ca să îndreptaţi tot răul lumii sau doar să îl îndepărtaţi din voi, nu e foarte înţelept să citiţi această carte, totuşi, de tinereţe a lui George Orwell. O să vă dea impresia că, trăind fragmente întregi din ea, şi voi aţi fi putut să o scrieţi. Este o iluzie cât se poate de periculoasă. „Aspidistra să trăiscă!" se putea scrie doar o dată şi se putea scrie doar aşa.

Patimile prin care trece poetul Gordon Comstock în războiul său lung, dar nu inutil, cu banii, nu mi se par mai puţine şi nici mai puţin relevante decât patimile lui Iov. Mântuirea nu e un drum cu sens unic.Ce trăieşte poetul Gordon Comstock, singur, în camere închiriate, infecte, răstignindu-se pe hârtii de proastă calitate, migălind la „Plăceri londoneze", poemul care trebuia să fie capodopera sa şi poate că a şi fost, stă alături şi de Psalmul 10, cu al său: „Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el". Gordon Comstock nu a fost nenorocit. El îşi refuză norocul fără să îşi nege destinul. E aici o idee demnă de orice capodoperă.

Întreb şi eu, ca Nae, ca Dinică: nu simţiţi un frison la auzul cuvântul „capodoperă", scriitorilor? Întreb, dar nu aştept răspuns. Spun doar că Gordon Comstock a rămas demn în tranşeele războiului său, chiar şi aşa, palid, cu trăsături posace şi părul ca de şoarece. A luptat cu un capitalism feroce şi tembel ştiind că îl aşteaptă mizeria, dar şi onoarea, pe care nu o pot înţelege decât cei care au a