Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurămîntul lui Márquez

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 martie 2015 ·

Mă aflu la mijloc între depresiunile nervoase ale prietenilor mei și entuziasmul lor, magic mai degrabă, cu privire la jocul de fotbal

Trebuie să îndur, săptămînal, o critică acerbă, dar justă adusă campionatului nostru cel de toate zilele, ligă în care cel mai bun fotbalist este un portughez mai bătrîn chiar și decît noi, ziariști care ne-am făcut totuși primul deceniu, obsedantul, de presă scrisă. Mi se spune că, da, Teixeira de la Ploiești merită o reverență, dar ș

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carantina, ridicată din Spitalul Gerota. Consultațiile medicale vor fi reluate după dezinfecție

Jurnalul acum 44 minute
Carantina a fost ridicată din Spitalul „Dimitrie Gerota”, însă consultațiile medicale vor fi reluate abia după dezinfectarea unității sanitare, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Spitalul fusese închis după ce un pacient cu

72 de cadre medicale de la Spitalul „Sf. Ioan” din București, la izolare după confirmarea cu coronavirus a unei paciente

HotNews acum o ora
72 de cadre medicale de la secția de nefrologie și dializă a spitalului „Sf. Ioan” din București au fost trimise la izolare, după ce a fost confirmat un caz pozitiv de coronavirus în cazul unei paciente. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție l

25 de polițiști de la Secția 19, în izolare. Vor fi înlocuiți de colegi din alte subunități

Jurnalul acum 22 minute
În total, 25 de polițiști de la Secția 19 din București vor intra în izolare, după ce trei dintrei ei au intrat în contact cu un coleg dintr-o altă structură a Ministerului de Interne, care a fost confirmat pozitiv cu coronavirus, anunță, miercuri,

Informare meteorologică Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 2 ore
Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, pe parcursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie cu precădere în sudul ţării, unde vântul ce va sufla în general moderat va amplifica senzaţia de frig. În timpul nopţilor şi al dimineţi

Coronavirus. Bilanțul tragic al deceselor din România a ajuns la 85. Câți ani aveau ultimele victime

Cancan acum 22 minute
De la o zi la alta continuă să se înregistreze decese din cauza coronavirusului. Bilanțul a ajuns la 85, potrivit ultimelor informații. Bilanțul deceselor de coronavirus din România a ajuns la 85 astăzi, după ce alte 3 persoane testate pozitiv cu Co

Angajatorii pot depune de astăzi solicitările pentru fonduri de achitare a șomajului tehnic

Romania Libera acum o ora
Angajatorii pot depune începând de miercuri solicitările pentru obţinerea fondurilor necesare achitării şomajului tehnic pentru perioada 16-30 martie.

Ministerul Mediului retrage certificatele firmelor care exploatează ilegal lemn

Amos News acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, retrage certificatul de atestare a unei firme exploatatoare, dacă au fost constatate tăieri ilegale în parchete

Parlamentarii USR cer stoparea tăierilor de păduri în perioada stării de urgenţă

News.ro acum 56 minute
Parlamentarii USR au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban şi ministrului Mediului, Costel Alexem pentru a stopa tăierile de păduri în perioada stării de urgenţă. "Mai mult ca niciodată trebuie să trans

Medic de la un spital privat din Prahova, confirmat cu COVID-19. Unitatea medicală a fost închisă

Jurnalul acum 55 minute
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova a declanșat o anchetă epidemiologică la un spital privat din Poiana Câmpina după ce un medic, cu care unitatea are contract de colaborare, a fost testat pozitiv la COVID-19, transmite corespondentul MEDIAFA

DOCUMENT Modelele de formulare pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj tehnic, publicate în Monitorul Oficial

PHonline acum 52 minute
Modelele de cerere şi de declaraţie pe proprie răspundere pentru angajatorii care solicită indemnizaţia de şomaj tehnic pentru angajaţi au fost publicate în Monitorul Oficial, a anunţat pe Facebook ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Ale

Vremea

București
acum

mie.

3°/9°
joi

1°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

1°/12°
vin.

2°/14°
sâm.

6°/16°
Constanta
acum

mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/11°
sâm.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/7°
joi

-0°/10°
vin.

1°/11°
sâm.

3°/12°
Timisoara
acum

mie.

2°/10°
joi

-0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

5°/15°

Editoriale