Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sunt romii discriminaţi la medic

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 decembrie 2010 ·

Romii reclamă accesul greoi la servicii de sănătate. Medicii spun însă că de vină pentru respingere e propriul lor comportament, lipsa asigurării sau a actelor. Sursa: ARHIVA EVZ

Pacienţii romi vin la medicii de familie în special dacă au o afecţiune acută (în proporţie de 70%) şi mai puţin pentru un control preventiv (doar 9,2%), arată un studiu care analizează accesul persoanelor de etnie romă la servicii de sănătate, prezentat ieri.

Cercetarea s-a efectuat în primăvara acestui an, pe un eşantion de 935 de medici de familie, care şi-au exprimat percepţia despre sistemul de mediere şi starea de sănătate a romilor.

Ajung la medic în stare gravă

Romii reprezintă un procent de 10% din populaţia României, iar specialiştii susţin că nu pot fi ignoraţi de sistemul medical. "O mare parte din romi ajung la medic doar pentru cazuri grave din cauză că medicii de familie au tendinţa de a-i victimiza pentru că au un nivel inadecvat de comunicare sau de educaţie. Au fost invocate şi cauze structurale, care ţin de sistemul medical (absenţa statutului de asigurat şi a actelor de identitate). Acestea sunt, de fapt, trăsături de personalitate, reale sau nu, dar percepute ca fiind reale de medicii de familie", este de părere Marius Wamsiedel, sociolog în cadrul Romani CRISS.

Experţii susţin că este important să se acorde servicii medicale în comunităţile de romi. "Accesul romilor ar trebui să fie similar cu cel al populaţiei nerome, deoarece cu cât acest acces se realizează mai târziu, cu atât cheltuielile pe sănătate vor fi mai mari. În aceeaşi măsură, pericolul de îmbolnăviri e mai mic, iar banii se pot investi în prevenţie pentru a nu încărca sistemul de urgenţă, care presupune cheltuilei mult mai mari", este de părere Sînziana Poiană, coordonator proiecte regionale la Societatea Academică Română. De altfel, în acest mome

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 57 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°