Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE a stabilit norme mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturisme şi camionete

Publicat in Mediafax, luni 15 aprilie 2019 ·

„În acest fel, UE va fi mai aproape de îndeplinirea obiectivelor sale în materie de climă şi se va asigura faptul că producătorii de autoturisme contribuie la eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, au anunţat reprezentanţii Consiliului UE. Scopul regulamentul adoptat astăzi de Consiliu este să garanteze că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5 % mai puţin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31 % mai puţin CO2 comparativ cu nivelurile din 2

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţele care au înregistrat, sâmbătă, cele mai multe cazuri noi de COVID-19

Adevarul acum 3 ore
Bucureştiul a rămas şi la ultima rapotare pe primul loc la numărul de infectări cu noul coronavirus. Judeţul Cluj este pe locul II, iar Prahova pe locul III. În ceea ce priveşte coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, pe primul loc se află Cl

Ministrul Muncii anunţă că se va stabili prin lege „un pachet minim de servicii” de care vor beneficia copiii şi familiile vulnerabile

Adevarul acum 33 minute
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că intenţionează promovarea unei legi care să prevadă „un pachet minim de servicii” de care vor beneficia copiii şi familiile vulnerabile, măsura urmând a fi luată în contextul în care

În Bucureşti, purtarea măştii va fi obligatorie şi într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, în cazul persoanelor care staţionează - DOCUMENT

News.ro acum o ora
Comitetul local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti a decis, în şedinţa de sâmbătă, impunerea obligativităţii purtării măştii de protecţie într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, în cazul persoanelor care

Cîțu, în prima zi după ridicarea restricțiilor: „A fost wow”

Jurnalul acum o ora
Premierul Florin Cîțu a anunțat pe pagina sa de socializare, că prima zi de relaxare a restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus în țara noastră reprezintă „primul pas important din revenirea la normalitate”. El a mai spus că astăzi a profitat

Companiile pot decide dacă angajații vaccinați mai poartă mască în birouri sau nu

Jurnalul acum 42 minute
Companiile pot decide dacă angajații vaccinați mai poartă mască în birouri sau nu, spune prefectul Capitalei, Alin Stoica, după ședința Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti. Angajații vaccinați ai Prefecturii București nu

Portugalia va primi de luni turişti din majoritatea ţărilor europene. Restricţii doar pentru cinci state din UE

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Portugalia anunţa că va permite turiştilor din Marea Britanie să intre în ţară de luni.. Regulile Uniunii Europene interzic călătoriile neesenţiale, făcând din decizia Portugaliei de a permite accesul turiştilor britanici o excepţie.

UTA Arad anunţă că meciul cu Gaz Metan Mediaş se va disputa fără public deoarece nu a primit aviz favorabil

News.ro acum 45 minute
UTA Arad a anunţat, sâmbătă, că meciul cu Gaz Metan Mediaş, din penultima etapă a play-out-ului Ligii I, se va disputa fără punlic, deoarece clubul nu a primit aviz favorabil din partea Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei. D

Cum s-au descurcat Dani Oțil și Gabriela Prisacariu la dansul mirilor, cu burtica de gravidă a fotomodelului

Cancan acum 32 minute
Astăzi, 15 mai, 2021, Dani Oțil și Gabriela Prsacariu au spus „Da” în fața ofițerului Stării Civile. După birocrația urmată, mirii au dat startul distracției chiar în localul de lux al prezentatorului, situat în Herăstrău. Avem primele imagini cu d

Egiptul a deschis graniţa cu Fâşia Gaza pentru a permite evacuarea răniţilor

Adevarul acum 2 ore
Egiptul a deschis, sâmbătă, graniţa sa terestră cu Gaza şi a trimis zece ambulanţe în enclava palestiniană pentru a evacua şi trata în spitalele sale palestinieni răniţi în bombardamentele israeliene, a indicat pentru AFP o sursă medicală egipteană.

Eurostat: România va înregistra una din cele mai abrupte reduceri ale populaţiei din UE

Mediafax acum 6 ore
Dintre cele 1.216 regiuni din ţările UE, se estimează că aproximativ două treimi (802 regiuni) vor avea o populaţie mai mică în 2050 decât în 2019, în timp ce aproximativ o treime (414 regiuni) vor avea o populaţie mai mare. Se estimează că aproape

Vremea

București
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/22°
lun.

12°/24°
mar.

15°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/23°
mar.

13°/17°
Constanta
acum

20°
sâm.

13°/20°
dum.

14°/19°
lun.

14°/23°
mar.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/19°
lun.

8°/17°
mar.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/18°
lun.

11°/17°
mar.

10°/18°

Editoriale