Primarul secturului 4, Cristian Popescu-Piedone, a găsit soluţia pentru a rezolva problema câinilor maidanezi, fără să-i supere pe iubitorii de animale.
Edilul a hotărât ca pe raza sectorului său să fie acceptată o singura cuşcă şi un singur câine la fiecare bloc.
Pentru fiecare animal însă trebuie să semneze 50%+1 din locatarii blocului şi să se specifice exact cine răspunde de acel animal, în cazul în care devine agresiv sau muşcă pe cineva.
Decizia luată de primarul sectorului 4 vine în contextul în care sunt foarte multe situaţii în care cetăţenii cresc animale în spaţiul adiacent blocului.
În 90% din cazuri, aceşti câini sunt deja sterilizaţi şi în 95% din cazuri sunt câini
foarte blânzi. Prin înregistrarea acestor „stăpâni" se respectă şi legea, şi se ştie şi cine urmează să fie tras la răspundere în cazul în care se ivesc incidente.
Proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor cu 266 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.
În Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate, arătau iniţiatorii proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local.
Autorul legii maidanezilor linişteşte iubitorii de animale: "nici vorbă de eutanasieri în masă"
Pe 2 septembrie, un copil în vârstă de patru ani a murit, după ce a fost sfâşiat de câinii maidanezi în apropierea Parcului Tei din sectorul 2.
Onţanu, după ce un copil a fost sfâşiat de maidanezi: Primăria sectorului 2 nu are atribuţii în strângerea câinilor vagabonzi.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la Guvern, marţi, să emită o OUG prin care