Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exponatul lunii la Muzeul Judeţean de Istorie Şi Arheologie: Lada breslei măcelarilor

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 5 februarie 2013 ·

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş va prezenta publicului vizitator, începând din februarie 2013, în fiecare lună, câte o piesă deosebită aflată în patrimoniul instituţiei. Prima piesă expusă în cadrul acestui program este lada breslei măcelarilor din Baia Mare.

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş deţine în patrimoniul său o piesă cu o importanţă deosebită pentru decriptarea vieţii sociale din Evul Mediu: lada breslei măcelarilor.

Aceasta era utilizată pentru păstrarea obiectelor de valoare ale breslei (privilegiile regale, actele de corespondenţă, cărţile de călătorie, banii, sigiliul şi registrele), iar atenţia cu care a fost realizată demonstrează prestigiul de care se bucura această breaslă în societatea medievală băimăreană.

În legătură cu dezvoltarea mineritului din zonă a fost impulsionată şi dezvoltarea meseriilor, organizate, în parte, în bresle.

Documentele medievale atestă existenţa în Baia Mare a 23 de bresle, printre acestea numărându-se şi cea a măcelarilor. Încă din secolul al XIV-lea (oraşul Baia Mare fiind atestat documentar în 1329), breasla măcelarilor era organizată pe baza unui statut care reglementa raporturile interne.

În oraş, măcelarii erau în număr destul de mare şi erau obligaţi să vândă carne proapătă sau alte produse din carne (afumături, cârnaţi, şuncă etc.) numai de bună calitate. Cei care nu respectau regulile erau sancţionaţi cu amenzi în bani sau cu închiderea măcelăriei vreme de o lună.

Primele privilegii obţinute de breasla măcelarilor datează din vremea regelui Matei Corvin. Potrivit regulamentului breslei măcelarilor din anul 1652, cel care dorea să intre în breaslă trebuia să prezinte un document din care să rezulte că nu era iobag. Măcelarii se aflau sub controlul autorităţilor, astfel că tăierea vitelor şi vânzarea c

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 7 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 8 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 11 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°