Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul care face Oscarurile

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 februarie 2009 ·

INTERVIU. Scott Siegel, americanul cu origini româneşti care, prin compania sa, R.S. Owens, realizează statuetele pentru Oscar, îşi dezvăluie ”secretele de familie”. Sursa: Marian Petruta

Are 34,3 centimetri înalţime, cântăreşte 3,85 kilograme şi este cel mai râvnit trofeu din lumea filmului. Statueta Oscar, oficial numită ”Premiul de Merit al Academiei”, are propria ei istorie, care începe în 1929, anul în care Academia Americană de Film punea la cale prima sa gală. Conceptul îi aparţine lui Cedric Gibbons, iar sculptura – un bărbat care înfige o sabie într-o bobină de film – a fost realizată de George Stanley. Din 1985 încoace, de fabricarea statuetei placate cu cupru, nichel, argint şi aur de 24 de carate se ocupă compania unui american cu origini mioritice: R.S. Owens. Fondatorul ei, Owen Siegel, decedat în 2001, a fost fiul unui morar de meserie, care a luat calea Americii la începutul secolului. Siegel – e drept - nu sună româneşte, însă explicaţia poate fi una simplă: mulţi emigranţi, o dată ajunşi pe noul continent, renunţau la numele de origine, care era adesea greu de pronunţat în engleză, şi adoptau unul nou, american.

Într-un interviu acordat jurnalistului independent Marian Petruţa, stabilit în SUA, Scott Siegel, nepotul morarului român şi actualul director al companiei din Chicago, vorbeşte despre originile sale şi despre cum se fabrică celebrul trofeu.

EVZ: Unde şi cum a luat naştere această companie?

Scott Siegel: În 1938, tatăl meu lucra pentru bunicul meu, care la vremea respectivă vindea provizii pentru iubitorii de porumbei. Într-o zi, bunicul i-a cerut tatălui meu să meargă la un magazin de unde să cumpere două trofee, pentru nişte clienţi. Tata a mers la magazinul respectiv, dar acesta intrase în faliment, pentru că era în timpul Marii Crize. Nu s-a lăsat însă bătut, a luat cartea de telefoane şi a căut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°