•Pana la sfarsitul anului, medicii neurochirurgi vor efectua prima operatie pe creier cu aparatura ultraperformanta •De aceasta interventie vor beneficia bolnavii cu tumori, hematoame si abcese cerebrale si chiar cei cu Parkinson si epilepsie
Spitalul de Neurochirurgie este a patra unitate medicala din tara care beneficiaza de un aparat medical ultraperformant de neuronavigatie, utilizat pentru interventiile pe creier. Pana la sfarsitul anului, medicii neurochirurgi vor efectua, in premiera, prima operatie cu aceasta aparatura. Costul aparatului medical se ridica la suma de un milion de dolari, iar in tara se mai gasesc trei instalatii de neuronavigatie. Doua dintre acestea se afla la Bucuresti, iar celalalt la Tg. Mures.
Cu ajutorul neuronavigatiei vor fi operati pacienti diagnosticati cu tumori, hematoame si abcese cerebrale si chiar cei care sufera de Parkinson si epilepsie. Astfel de interventii vor fi facute atat copiilor, cat si adultilor. "O instalatie de neuronavigatie localizeaza cu precizie tumora si ne arata pe unde trebuie sa patrundem in creier pentru extirparea acestea. Pentru o astfel de operatie, bolnavul necesita o examinare speciala computer tomograf sau rezonanta magnetica nucleara. Cu ajutorul acestor examene creierul pacientului este examinat din toate unghiurile. La inceput, pana cand ne obisnuim sa lucram cu aceasta aparatura, interventia va dura 3-4 ore, dupa care timpul operator se va reduce. Dupa o anumita perioada vom trece de la neuronavigatie la sterotaxie. Din tumora bolnavului vom extrage un fragment care va fi examinat cu un microscop special. Deocamdata, nu beneficiem de acest microscop", a declarat dr. Florin Gramada, unul dintre medicii care a facut specializare in Belgia pentru neuronavigatie.
Lipseste instalatia de sterilizare
Deschiderile craniene ale bolnavilor vor fi mult reduse pr