Trăim într-o puternică şi angajantă viaţă cotidiană în care socialul ne tentează pe noi toţi „vieţuitorii” planetei, fie că suntem sătmăreni, sălăjeni sau români de pretutindeni să ne construim sau demolăm credinţe şi principii, să fim tari sau maleabili, în raport cu starea naţiunii în care trăim. Ne plângem sau nu de răutatea semenilor noştri în timp ce fugim spre a ne îndopa orbeşte cu fel şi fel de „modele”, mai mult sau mai puţin viabile, având câteodată pretenţia de a fi originali creatori de istorie, inventatori de „apă caldă” într-o lume „îngheţată”. Cu toate acestea istoria ne scoate la iveală semeni care de-a lungul timpului au avut un cuvânt cu adevărat important în istoria omenirii, de la care putem învăţa. Unul din aceştia este şi compozitorul italian Giuseppe Verdi, născut în 1813 la Roncole şi mort în 1901 la Parma, care prin opera Rigoletto aduce în prim plan lupta dintre două realităţi prezente în viaţa socială şi politică a societăţii umane totalitare, privite la nivel micro şi macro social: păcatul naţional – totalitar pe de o parte şi virtutea dusă până la sacrificiul suprem, pe de altă parte. Istoria civilizaţiei umane este presărată de lumini şi umbre; de cuceriri ale geniului uman dar şi de distrugeri de civilizaţii; de fapte de vitejie şi sfinţenie dar şi de crime odioase şi păcate strigătoare la cer; de oameni luminaţi şi plini de Dumnezeu care au călăuzit şi format naţiuni puternice, dar şi de mişei şi dictatori care au decimat vise şi idealuri. Verdi a scris opera Rigoletto într-o perioadă politică istorică grea pentru poporul italian, aflat sub ocupaţia austriacă în urma înfrângerii lui Napoleon şi a dominaţiei în Europa a „Sfintei Alianţe”. Din această cauză autorităţile suprimau orice manifestare de patriotism a poporului italian în această nebuloasă istorică. Rigoletto a fost compusă în patru acte, pe un libret scris de Fr. M. Piav