Deputaţii au adoptat, marţi, eutanasierea câinilor vagabonzi în 14 zile, dacă maidanezii nu sunt adoptaţi. În scurt timp, urmează votul final al legii, în Camera Deputaţilor.
Update 11.33 - Peste 250 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi iubitori de animale s-au adunat marţi dimineaţă în Parcul Izvor, pentru a protesta faţă de eutanasierea câinilor comunitari.
Update 11.15 - Numărul de hingheri a fost suplimentat în Bucureşti, a anunţat marţi directorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu.
_______________________________
Ştirea iniţială 11.06
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi.
În total, deputaţii au adoptat până acum 11 articole din lege. Primarii au însă posibilitatea să amâne eutanasierea.
Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi, după ce reprezentanţii PDL, PSD şi PNL şi-au exprimat susţinerea faţă de forma legii rezultată de la comisie.
În timpul dezbaterilor, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a ţinut să precizeze că nu a fost depusă nicio cerere din partea vreunui ONG pentru a asista la şedinţa plenului. Zgonea a spus că a primit mai multe SMS-uri potrivit cărora reprezentanţi ai unor ONG-uri ar fi vrut să asiste la dezbaterile din plen asupra acestei legi, dar nu au depus nicio cerere în acest sens.
Comisiile parlamentare au stabilit, luni, un termen de 14 zile în care câinii fără stăpân sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse pentru