Fermierii pot obţine bani europeni pentru investiţii în sisteme de irigaţii.
În urma realocărilor financiare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că pune la dispoziţia celor care vor să investească în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare o sumă de 60 milioane de euro.
Banii sunt disponibili în cadrul sesiunii ce se va desfăşura în perioada 3 septembrie – 15 octombrie 2012, pentru măsura „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” din cadrul programului.
Autoritatea de Management pentru PNDR a decis suplimentarea fondurilor pentru acest domeniu după ce a primit solicitări din partea organizaţiilor de fermieri.
"Cei 60 de milioane euro disponibili pentru sesiunea din luna septembrie pot fi solicitaţi pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii", se arată într-un anunţ al APDRP.
Fondurile alocate prin măsura „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” aferente sesiunii din septembrie 2012 reprezintă 20% contribuţia de la bugetul de stat şi 80% contribuţia Uniunii Europene.
Valoarea minimă acceptată pentru un proiect finanţat în acest caz este de 5.000 de Euro. Această sumă reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului.
Pentru a accesa fonduri, fermierii trebuie să se organizeze asociezeBeneficiarii sunt organizaţiile şi federaţiile de utilitate publică ale proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri agricole, constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Fermierii pot obţine bani europeni pentru investiţii în sisteme de irigaţii.
În urma realocărilor financiare din cadrul Progra