Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOREPORTAJ.Punctul forte din sistemul defensiv de CETĂȚI al DACILOR | GALERIE FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 mai 2013 ·

Dacă vrei să mergi vreodată la cetatea dacică de la Blidaru ai face bine să fii bine echipat şi destul de bine antrenat. O drumeţie până în locul despre care se crede că, din punct de vedere militar, ar fi fost cea mai puternică cetate a lui Decebal, merită însă efortul. Condiţia este să ai noroc de vreme bună şi să nu fie prima plimbare lungă din an. Cei doi kilometri indicaţi de jos, din satul Costeşti, ca fiind distanţa până în cetate ţi se vor părea cam şase, sau chiar opt. Blidaru

Cetatea văzută de sus

Blidaru

Intrarea sud-vestica

Blidaru

Intrarea în turnul bastion de la sud

Sursa: Remus Suciu Blidaru

Spre Blidaru nu există nici măcar un drum de căruţă practicabil aşa că şansele să fii comod şi să ajungi în cetate cu maşina sunt nule. Cum treci peste râul Grădişte trebuie să faci "prima la stânga" pe o cărare ce trece pe lângă prima casă de vacanţă, aflată tot în stânga drumului, imediat după pod.

De aici cărarea începe să urce destul de abrupt. În câteva minute eşti cu mult deasupra văii, iar vechiul motel de la Costeşti, mai noua crâşmă cu terasă şi celelalte case devin din ce în ce mai mici. Te afunzi în pădure şi-ţi dai seama că dacă ai fi nimerit după o zi cu ploaie ai fi avut aceeaşi problemă: ai fi alunecat pe covoarele de frunze peste care trebuie să treci, ori pe rădăcinile de copac pe care trebuie să le calci.

De câteva ori cărarea se abate destul de mult de la vechiul drum de căruţe, barat acum de copaci mari, căzuţi din loc în loc. Traseul este marcat cu o dungă albastră verticală însă marcajul e deficitar. Sunt locuri în care eşti nevoit să intuieşti continuarea corectă a drumului.

Urcuşul până la Blidaru durează între 45 şi 70 de minute. Depinde de câte pauze trebuie să faci (şi de câte ţigări obişnuieşti să fumezi). Pădurea îţi dă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, din partea PSD şi Sebastian Burduja, din partea PNL, după o şedinţă de peste 14 ore - surse

News.ro acum 2 ore
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu din Malaysia. Zece persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu. Accidentul a avut loc în Malaysia. Zece persoane au murit în urma accidentului.

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum o ora
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Piedone, prima reacție după retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: „Blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan!”

HotNews acum 20 minute
Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL pentru Primăria Capitalei, cataloghează decizia coaliției PSD-PNL de retragere a susținerii pentru candidatura doctorului Cătălin Cîrstoiu „o trădare a electoratului” și „un blat politic prin care îl susțin

Prognoza meteo marți, 23 aprilie: vremea este schimbătoare. Unde va ploua

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie. Meteorologii anticipează o zi caracterizată de schimbări bruște ale vremii în întreaga țară.

Purtătorul de cuvânt al Meta, condamnat în Rusia la şase ani de închisoare, în lipsă, pentru „apărarea terorismului”. Facebook şi Instagram au fost interzise din 2022

Ziare.com acum o ora
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare, pentru ”apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă. Meta însăşi este desemnată o organizaţie ex

Rishi Sunak se întâlneşte cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al NATO: Marea Britanie va oferi Kievului 500 de milioane de lire sterline în plus faţă de cele 2,5 miliarde de lire sterline alocate pentru acest an financiar

News.ro acum 3 ore
Rishi Sunak va promite mai mulţi bani pentru a sprijini Ucraina. Premierul Marii Britanii se va deplasa marţi în Polonia pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al alianţei de apărare NATO - şi pentru a pro

Miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport și marș până la Ministerul Muncii/ Sindicaliștii reclamă deficit de personal și nivel de salarizare foarte mic

G4Media acum 2 ore
Sindicatul Naţional Tineret şi Sport organizează, marţi, un miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport. Sindicatul precizează că scopul acestei adunări publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nivelul foarte mic al salarizării

Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3% şi cele ale Li Auto din China cu 8%, după ce companiile au redus preţurile vehiculelor lor electrice

News.ro acum 3 ore
Acţiunile Tesla au scăzut luni cu 3%, în timp ce titlurile Li Auto din China a scăzut cu 8%, la un minim al ultimelor 11 luni, după ce ambele companii au redus preţurile vehiculelor lor electrice pe diferite pieţe, pe fondul concurenţei intense, tra

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

mar.

5°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°