Renumitul regizor polonez spune că traumele Holocaustului urmăresc familiile în lumea contemporană. Spectacolul „Dybuk“, care a avut premiera la Avignon în 2003, s-a jucat marţi şi ieri-seară, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.
„Adevărul": Spectacolul „Dibuk" este adaptat după textul clasic al lui Solomon An-Ski şi nuvela contemporană a Hannei Krall. De ce aţi ales această formulă?
Krzysztof Warlikowski: „Dibuk" al lui An-Ski completează contextul povestirii Hannei Krall. Dybuk este un suflet care e pierdut, care nu poate merge nici în jos, nici în sus, ci rămâne în aer, căutând să se întoarcă într-un trup. În mitologia evreiască şi cabalistică, dibuk e un spirit, suflet al unei persoane decedate, chiar un demon, care locuieşte în corpul unui individ de care rămâne profund legat, până în momentul exorcismului.
Cum aţi legat poveştile?
Prima parte este povestea unei mirese: tatăl vrea să o căsătorească pe fiica sa cu un tip bogat, deşi ea iubeşte un altul. În versiunea modernă a lui Krall se spune povestea unui american care a început să înveţe poloneza şi a devenit budist, pentru că poartă în el spiritul fratelui său mort. Dibuk e deopotrivă răspunsul tinerei care şi-a pierdut logodnicul, dar şi al celei de-a doua generaţii, a celor scăpaţi de Holocaust.
Dybuk devine un mesager al dreptăţii?
Dybuk este spiritul pierdut, care vrea să plece, dar rămâne într-un trup, fiind o dovadă a migrării sufletelor, dar şi a regăsirii lor. Redă lumii dreptatea, întruchipând memoria pe care nu vrem s-o pierdem, care ne salvează şi ne redă un sens. În viziunea modernă a Hannei Krall, acest spirit umple un gol metafizic, într-o ţară cu de toate, însă lipsită complet de spiritualitate. Asta e drama contemporanilor. La An-Ski, dimpotrivă, dibukul reprezintă răul, e
