Republicăm astăzi un articol care în luna mai a circulat, de mii de ori, de la cititor la cititor. Lupta Andreei Muşatescu pentru fericire a impresionat atunci o generaţie întreagă. Din păcate, Andreea Muşatescu a murit la sfârşitul săptămânii trecute, la spitalul Elias, la două zile după ce a împlinit 24 de ani. Înmormântarea va avea loc mâine, la cimitirul Bellu, la ora 13.00.
Andreea Muşatescu are aproape 24 de ani. Este imobilizată într-un fotoliu rulant, dar acesta este doar un detaliu. Atenţie!, urmează o poveste neobişnuită pentru un ziar: povestea unui om fericit.
Andreea Muşatescu a făcut o facultate şi două mastere, are două joburi, a scris piese de teatru premiate internaţional şi are acelaşi iubit de şapte ani. Nu a renunţat niciodată să alerge după fericire, deşi, ştiţi, ea nu poate să alerge.
Aţi văzut vreodată fluturi prinşi în chihlimbar, fluturi cu aripiri frumoase, dar inutile, rămase captive, înconjurate într-o capsulă a timpului de culoare indecisă, cafenie? E inexplicabil cât pot fi de vii, aşa-i? Andreea Muşatescu e un astfel de prizonier, e prizonierul unui fotoliu rulant, cu suporturi laterale rigide pe care-şi poate sprijini umerii şi pe care-l manevrează cu o mişcare greoaie a degetului.
Un scaun pe care a agăţat câteva animale de pluş, ca fetele. Nu vă grăbiţi să trageţi concluzii: Andreea este, poate, cea mai liberă persoană din lume. Trebuie să ştiţi de la început că domnişoara Muşatescu vorbeşte cum vorbesc tinerii de azi - jumătate în română, jumătate în engleză. Se entuziasmează des cu „Wow!" şi se enervează rar cu „What the fuck!?", şi nu e nimic rău aici, nu se moare din atât. După multe dintre cuvinte aşază substantivul comun „gen". Aşa fac tinerii azi.
Despre albastru, gen
Ne primeşte cu acea privire care arde, adesea neînţeleasă, privirea oamenilor care au ajuns dincolo de limite
