Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT ÎN CAPITALĂ: Şoferul unui autobuz RATB a rănit un pieton şi a lovit trei maşini, după ce i s-a făcut rău

Publicat in Mediafax, sâmbătă 20 aprilie 2013 · ·

Şoferul unui autobuz RATB a rănit, sâmbătă, o femeie aflată pe trotuar şi a lovit trei maşini, la intersecţia străzii Liviu Rebreanu cu Bulevardul Nicolae Grigorescu, în Sectorul 3 al Capitalei, după ce i s-a făcut rău la volan, cei doi fiind transportaţi la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Accidentul a avut loc în jurul orei 13.00, şoferul RATB ajungând cu autobuzul pe trotuar după ce i s-a făcut rău la volan, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Autobuzul RATB a lovit trei maşini şi a rănit o femeie aflată în apropierea autoturismului său, parcat lateral, a precizat Andrei Codău.

Şoferul RATB şi femeia au fost transportaţi, cu două ambulanţe SMURD, la Spitalul Sfântul Pantelimon, pentru îngrijiri medicale.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a declarat că şoferul a acuzat o durere toracică, urmând să se stabilească din ce cauză i s-a făcut rău. Femeia rănită acuză dureri în zona lombară, aceasta fiind în investigaţii.

Circulaţia rutieră nu a fost restricţionată în urma accidentului, a precizat Andrei Codău. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți muncitori, prinși sub un mal de pământ care s-a prăbușit în zona Bibliotecii Naţionale din București

Ziua Constanta acum 27 minute
Pompierii bucureşteni intervin astăzi pentru extragerea mai multor persoane surprinse de prăbuşirea unui mal de pământ în zona Bibliotecii Naţionale. În urma incidentului, un bărbat de 50 ani a fost transportat la Spitalul Universitar, iar un bărbat

Suplimentare de 400 de milioane de lei pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus în luna august 2021

HotNews acum 2 ore
Începând cu data de 21 august 2021, bugetul total al Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu suma de 200 de milioane de lei, a anunțat luni Ministerul Mediului. De asemenea, pentru Programul Rabla Clasic, o majorare cu 200 de milioane de lei a b

Zero cazuri în județul Botoșani în ultimele 24 de ore

Botosaneanul acum o ora
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

Nicuşor Dan: Invităm bucureştenii şi societatea civilă să decidă asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public

Adevarul acum 47 minute
Nicuşor Dan a anunţat că în şedinţa de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost adoptat un proiect prin care bucureştenii şi societatea civilă pot decide asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public.

Coronavirus: Europa a depășit pragul de 60 de milioane de infectări de la debutul pandemiei (OMS)

HotNews acum o ora
Numărul cazurilor de Covid din Europa a depășit pragul de 60 de milioane de la începutul pandemiei, arată o statistică a Organizației Mondiale a Sănătății. ”Sfârșitul pandemiei este încă dincolo de orizont și, din păcate, până în prezent în regiun

UPDATE Cod roșu de ploi torențiale și vijelii în patru județe

Jurnalul acum 30 minute
Meteorologii au emis noi avertizăre nowcasting Cod roșu de furtuni puternice pentru mai multe localități din județul Botoșani. Până la ora 18.00, în Trușești, Gorbănești, Dângeni, Unțeni, Dobârceni, Mihălășeni, Hănești și Ripiceni din județul Botoşa

Ce s-ar putea întâmpla cu Nord Stream 2

Capital acum 2 ore
Preşedintele Agenţiei germane (UBA), Dirk Messner trage un semnal de alarmă. Acesta a oferit o serie de informații de ultimă oră legate de gazoductul Nord Stream 2, despre care spune că ar putea deveni ”un fel de dinozaur printre proiectele energeti

Se schimbă buletinele de identitate! Cum arată noul document (VIDEO)

Capital acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost prezent într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, unde a punctat faptul că buletinul electronic are funcționalități multiple, care vor contribui la reducerea birocrației.

Primele declaraţii ale salvamarilor bătuţi crunt pe o plajă din Eforie: „M-a lovit în tâmplă şi am căzut”

Adevarul acum 2 ore
Unii turişti sosiţi pe litoralul românesc sunt deranjaţi de prezenţa şi activitatea salvamarilor. Nu de puţine ori se ajunge la conflicte verbale şi chiar fizice între cei veniţi să facă plajă şi cei care salvează vieţi de la înec

Tragedie în Costinești! Un tânăr de 19 ani s-a înecat

Cancan acum o ora
O tragedie a avut loc în Costinești. În fiecare an, în sezonul estival, numeroși oameni se îneacă la mare. De această dată este vorba despre un tânăr de numai 19 ani. Potrivit primelor informații un tânăr în vârstă de 19 ani din Satu Mare a murit în

Vremea

București
acum

39°
lun.

23°/39°
mar.

22°/34°
mie.

20°/33°
joi

21°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

21°/33°
mar.

17°/28°
mie.

17°/30°
joi

19°/34°
Constanta
acum

36°
lun.

24°/36°
mar.

23°/30°
mie.

25°/28°
joi

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

18°/28°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/33°
Timisoara
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

19°/36°

Editoriale