Aşteptată cu aceeaşi nerăbdare ca şi prima plimbare cu Pegasul pe aleile copilăriei, seara meciului cu Franţa s-a topit într-un aliaj de imagini şi sunete: bulevardul "Basarabiei" - transformat de mulţimea tricourilor într-o reptilă galbenă, portativul claxoanelor mai mult vesele decât nervoase, zâmbetul politicos al dispozitivului de ordine, luminile calde ale stadionului.

O toamnă perfectă, cu ciorchini de speranţă şi arome de sărbătoare, de care 50.000 de oameni s-au bucurat din plin. Şi totuşi, de ce publicul a huiduit la finalul unei seri care promitea să fie de poveste?

"Năsturei" şi "albăstrele"

Oamenii au găsit puterea să aplaude Marseilleza, n-au sesizat greşeala de la "Deşteaptă-te, române!", nu i-a mai deranjat iarba sfârtecată după ce s-a umplut de "albăstrelele" Franţei şi de "năstureii" României, au vibrat la apariţia lui Abidal - omagiu pentru jucătorul care s-a întors la fotbal şi la viaţă după o tumoare la ficat, l-au încurajat pe Piţurcă la primul meci oficial pe teren propriu din al treilea mandat la naţională, le-au dat aripi lui Chiricheş şi Luchin, emoţionaţi ca-n prima zi de şcoală.

Ecuaţia franceză

Suporterii echipei naţionale n-au putut fi însă păcăliţi. În preziua meciului, selecţionerul vechi şi nou anunţase ferm: "O remiză ar fi bună doar pentru palmaresul echipei naţionale, dar nu şi pentru ceea ce ne-am propus, să luptăm pentru această calificare. Nu mă interesează decât victoria!".

Sigur, Piţurcă a avut sarcina ingrată să construiască o echipă fezabilă în condiţiile în care lotul a fost franjurat de accidentări şi de suspendări. Antrenorul are meritul de a-i fi îmbrăcat în echipamentul tricolor pe Chiricheş şi Luchin, soluţii inspirate pentru ecuaţia franceză, şi de a fi desenat o echipă ermetică în faţa starurilor ofensive ale Franţei. Tactica 4-1-4-1, care a generat remiza de marţi seară, ar fi meri