Eurovision e naspa. Si nu de ieri, de azi, ci de pe vremea cand Dida Dragan reprezenta Romania, pentru prima oara, intr-o finala, cu slagarul „Nu pleca”. De fapt, Eurovision e naspa inca de la inceputuri. Ca ABBA a castigat, prin anii ’70, concursul, pentru Suedia, dupa care si-a luat zborul spre o cariera scurta si glorioasa, e prea putin important.
De altfel, ABBA e singurul nume notabil de castigator al Eurovision-ului; cine a mai auzit, vreodata, de Dana, Lulu, Bucks Fizz sau Nicole (cea din Germania, nu din Romania)?
A, odata s-a ratacit, pe lista, si Celine Dion, pe la sfarsitul anilor ’80, cand ajunsese, deja, o mare stea pop. Dar de gloriile locale romanesti - Malina Olinescu, Sanda Ladosi, Dan Bittman, Nicola si Mihai Traistariu - cine va mai auzi?
Spun ca Eurovision e naspa deoarece nu are nici un sens. Ce exprima? Fraternitatea pop-artistica a tarilor europei? Gusturile continentale in materie de muzica proasta si de scenografii & costume kitsch? Frustrarile nationale ale imigrantilor care, odata pe an, pot decide, in numele tarii de adoptie, suprematia geo-muzicala a tarii pe care au parasit-o pentru o leafa mai buna?
Concursul a devenit (era de mult) un Campionat European al cantaretilor ratati, arbitrat de consiliile unite ale afonilor. Care ia nu numai pulsul modelor pop, al simpatiilor regionale si al fortei si deplasarii valurilor de imigratie, ci si pe acela al politicilor europene vizavi de minoritati si de orientari sexuale. Se pot trage, in subsidiar, o sumedenie de concluzii amuzante/interesante.
De pilda, despre simpatii regionale: Rusia e uimitor de iubita de fostele sale republici, oprimate, pana nu demult, de Armata Rosie, in timp ce Anglia nu are nici un prieten, nici dincolo, nici dincoace de canal. Corolar - Moldovenii ne iubesc, totusi, pe noi (12p), mai mult decat pe rusi (8p).
