"Anul Eminescu", numit aşa de fostul ministru al Culturii, s-a încheiat la Bucureşti, cu o reuniuine a Academiei Române, luni 15 ianuarie, după ce, în duminica premergătoare, la Botoşani şi Ipoteşti, au avut loc cele din urmă manifestări omagiale. Un bilanţ s-ar cuveni făcut. Am mai spus şi altădată: am fost iniţial sceptic cu privire la rezultate, dar trebuie să recunosc că un oarecare impuls pentru reeditarea şi rediscutarea operei poetului s-a datorat cu siguranţă şi atmosferei sărbătoreşti create de-a lungul unui întreg an.

Din păcate, s-au înmulţit cazurile cărora le-aş zice de alienaţiune critică. Am scris despre unele eu însumi, dar şi dl Z. Ornea, în România literară. Au scris şi alţii (un bun articol într-un recent număr al Convorbirilor literare de la Iaşi). Se pare însă că nu e nimic de făcut împotriva proliferării unei publicistici aberante care ţine cu tot dinadinsul să-l transforme pe Eminescu în cea dintîi victimă din istoria noastră a internării abuzive, din considerente politice, într-un azil psihiatric. Unul din promotorii năstruşnicei idei este dl Călin L. Cernăianu, autorul cărţii Recurs Eminescu. Suprimarea gazetarului, care recidivează, iată, într-un caiet (nr. 1, 2000) scos de Editura Semnele timpului, ca şi cartea, intitulat Conjuraţia anti-Eminescu şi cu un lung şi senzaţional subtitlu: Răpit şi sechestrat. Declarat nebun, printr-un certificat medical fals. Dl Cernăianu se bucură şi de o concisă prefaţă a d-lui D. Vatamaniuc, în care citim: "Este de neînţeles, pe de o parte, pentru ce ar constitui o acţiune "grobiană" să cauţi să descurci iţele foarte încurcate dintr-o singură zi din viaţa lui Eminescu, zi de răscruce cînd este scos în condiţii misterioase şi prin mijloace violente din viaţa publică". Ce este pe de altă parte, dl Vatamaniuc uită să ne spună, dar şi ce ne spune e deajuns ca să ne lase visători. Fiind editorul poet