Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învaţă să arăţi bine

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 octombrie 2009 ·

Mihaela Berciu încearcă să demonstreze că şi haina îl face pe om.

După ce şi-a folosit cunoştinţele despre imagine şi prezentare în societate în cartea „Ţinuta pentru succes”, Mihaela Berciu continuă seria sfaturilor pe această temă şi într-o emisiune săptămânală la TVR 2, intitulată „Imaginea succesului”. Programul, care va fi difuzat începând de joi, se adresează celor interesati să-şi creeze o imagine impecabilă, cu tot ceea cea implică aceasta - de la îmbrăcăminte până la gesturi şi discurs.

„Rubricile emisiunii vor fi structurate pe un «abc» - Aspect, Bune maniere şi Comunicare (verbală şi nonverbală), astfel încât fiecare emisiune să fie o «infuzie» completă cu ingredientele imaginii corecte.

Invitaţii vor fi specialişti şi persoane reprezentative din mediul profesional, care pot evidenţia şi exemplifica practic sfaturile venite de la mine, în calitate de consultant în imagine profesională”, spune Mihaela Berciu. Intenţia realizatoarei este aceea de a contracara bine-cunoscuta zicală „Nu contează cum arăţi, important este ceea ce spui!”, prin sugestii pertinente.

„Dacă ţinuta nu este corectă, şi aici nu mă refer numai la vesti mentaţie, ci şi la atitudine, atunci ceea ce spui nu prea mai are importanţă. Atenţia interlocutorilor va fi atrasă de acele nereguli, iar informaţia îşi pierde din impact”, adaugă Mihaela. În opinia ei, printre cei mai pricepuţi în a afişa mereu o imagine impecabilă se află Camelia Şucu, Ilie Năstase, Irina Schrotter, Ion Ţiriac Sr., Amalia Năstase şi Bogdan Baltazar.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°