Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea Viorica Dinu, acuzată de corupţie, „turnată” de martorii din dosar

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Mai mulţi inculpaţi din dosarul în care două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti sunt acuzate de fapte de corupţie şi-au recunoscut faptele, limitele lor de pedeapsă prevăzute de lege putând fi astfel scăzute cu o treime. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis luni ca judecătoarea Viorica Dinu să fie audiată joi.

Printre cei care au recunoscut comiterea faptelor se numără soţii Daniel şi Daniela Petre, care au fost audiaţi, luni, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB). Primul, avocat în Baroul Bucureşti, se află în stare de arest preventiv, el fiind acuzat de anchetatori de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă, dar şi de complicitate la comiterea a trei infracţiuni de luare de mită.

Daniel Petre a povestit instanţei Curţii de Apel Bucureşti modul în care s-au desfăşurat faptele.

„I-am trimis, prin soţia mea, un bileţel, prin care am întrebat-o pe judecătoarea Viorica Dinu ce ştie despre dosarul lui Dinel Staicu şi dacă el poate fi pus în libertate. Dinu mi-a răspuns, prin soţia mea, că eliberarea lui este fezabilă”, a declarat Petre.

Mai mult, el a menţionat că judecătoarea Viorica Dinu a primit 145.000 de euro, pe care i-a restituit, până la urmă, pentru că Dinel Staicu nu a primit o soluţie favorabilă, el nefiind eliberat din arest.

Prezentă în faţa instanţei, soţia lui Petre, Daniela Petre, a spus că îşi recunoaşte faptele prezentate în rechizitoriu, ţinând să menţioneze faptul că acestea au fost „greşeli, nu infracţiuni”.

„Pe Viorica Dinu am cunoscut-o într-o vacanţă în Turcia. A fost o întâlnire întâmplătoare, pe plajă. Ea era cu soţul, eu cu cei doi copii şi cu soţul meu. Nu a fost debutul vreunei prietenii. N-am schimbat niciodată numere de telefon şi nu ne-am făcut confidenţe”, a povestit Daniela Petre.

Totuşi, aceasta a recu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 9 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°