Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România- SUA, de la căderea comunismului la NATO

Publicat in Adevarul, duminică 2 noiembrie 2008 · · ·

Foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu vorbesc despre evoluţia relaţiilor cu Washingtonul. Ce au urmărit în această relaţie, ce au obţinut şi ce nu au reuşit. Întâmplarea a făcut ca ciclurile electorale din România şi din SUA să se suprapună. Trei preşedinţi americani şi trei români au gestionat până acum dialogul celor două ţări. Alegerile din 4 noiembrie vor aduce un nou preşedinte american la Casa Albă. Faţă de neîncrederea şi răceala cu care era privită ţara noastră  de la Washington în 1990, România se regăseşte acum, la această schimbare de mandat la Casa Albă, drept un partener al SUA, inclusiv pe teatrele de operaţiuni din Irak şi din Afganistan.

Cum a fost parcurs acest drum răspund foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu la următoarele întrebări:

1 Care au fost primele trei obiective pe care vi le-aţi propus în relaţia cu SUA la preluarea mandatelor dumneavoastră?

2 Care au fost cele mai importante obstacole de care v-aţi lovit în încercarea de a le îndeplini?

3 Ce obiective aţi reuşit să atingeţi dintre cele pe care le-aţi considerat importante pentru relaţiile româno-americane şi pentru România?

4 Ce nu aţi reuşit să înfăptuiţi din ceea ce v-aţi propus?

5 Care a fost influenţa Americii asupra deciziilor pe care le-aţi luat pe plan intern?

6 Cum vedeţi relaţia cu SUA după alegerile americane?

Ion Iliescu : „Trebuie să rămânem un partener stabil al Washingtonului”

1 Relaţiile României cu Statele Unite ale Americii au cunoscut în întreaga perioadă a ultimei jumătăţi a secolului 20 de suişuri şi coborâşuri, şi au fost puternic marcate de constrângerile şi nevoile Războiului Rece. După deschiderea din anii 60-70 a urmat îngheţul din anii Reagan şi Bush, care s-a prelungit şi în primii doi-t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patru noi decese în rândurile pacienţilor bolnavi de COVID-19. Bilanţul celor care au pierdut lupta cu noul coronavirus este de 1.266

Adevarul acum o ora
Numărul total al pacienţilor care au pierdut lupta cu noul coronavirus a ajuns la 1.266, după alte patru cazuri raportate, duminică după-amiază în rândul persoanelor internate, potrivit INSP. Alte trei decese au fost comunicate de către reprezentanţ

Explozie urmată de incendiu la un bloc cu 10 etaje. Pompierii au intervenit de urgenţă

Romania TV acum 20 minute
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, duminică după-amiază, la parterul unui bloc cu zece etaje din Iaşi. Două persoane au fost afectate. 

Angajat al Penitenciarului Giurgiu, confirmat cu coronavirus

Romania TV acum 20 minute
ANP a anunţat că un angajat al Penitenciarului Giurgiu a fost confirmat cu coronavirus. Acesta lucra în sectorul medical şi a avut în permanenţă echipament de protecţie.

India. Mausoleul Taj Mahal din India, avariat de furtuni violente VIDEO

Adevarul acum 35 minute
Mausoleul Taj Mahal, una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, a fost afectat de furtuni violente. Principala atracţie turistică din India este închisă publicului din cauza coronavirusului, potrivit AFP.

Ce presupune triajul observațional, obligatoriu pe terase de la 1 iunie

HotNews acum o ora
Românii care merg din 1 iunie la terase vor fi supuși unui triaj observațional, făcut de personalul localurilor. Avocatul Ana-Maria Udrişte a explicat pentru Mediafax care este diferența între triajul care va fi făcut la intrarea pe terase și cel ep

Avocată celebră, găsită moartă în casă

Romania TV acum 2 ore
O avocată celebră în vârstă din 49 de ani, din Neamț, a fost găsită fără suflare în casă. Din primele informații se pare că femeia a murit în urma unui stop cardio respirator.

Vești bune! Ministrul Sănătăţii a confirmat noi măsuri de relaxare din 15 iunie! „Este cel mai mic număr de cazuri noi în 24 de ore de la începutul pandemiei”

Cancan acum 53 minute
România se află pe o pantă descendentă, după mai bine de două luni în care virusul COVID-19 a făcut numeroase victime și a contaminat un număr impresionant de persoane. În prezent numărul de noi cazuri este din ce în ce mai redus, iar România poate

LIVE VIDEO Andocarea capsulei SpaceX Crew Dragon. Cei doi americani de la bord vor ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională

Adevarul acum o ora
Capsula Crew Dragon, lansată sâmbătă pe orbită cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a SpaceX, cu misiunea de a duce doi astronauţi americani la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale se apropie de laboratorul orbital. Cuplarea este prevăzută pentru ora

Premierul o ţine din gafă în gafă. Ludovic Orban, surprins fumând din nou într-o sală de şedinţă din Guvern

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ludovic Orban a fost suprins din nou fumând într-o sală din Guvern, fotografia fiind publicată pe contul de Facebook al lui Cristian Vasilcoiu, consilier al Liei Olguţa Vasilescu.

MESAJ. Papa Francisc, către liderii lumii: Oamenii sunt mai importanți decât economia

Gandul acum 20 minute
Papa Francisc a declarat duminică, în cadrul cuvântării sale, că oamenii sunt mai importanți decât economia, făcând referire la deciziile statelor lumii de a relaxa restricțiile impuse pentru limitarea creșterii numărului de cazuri de infectare cu C

Vremea

București
acum

22°
dum.

16°/22°
lun.

11°/22°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/13°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

23°
dum.

17°/23°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°
mie.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

8°/16°
mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/16°
lun.

10°/19°
mar.

7°/17°
mie.

8°/20°

Editoriale