După cum par să indice surse din presă, în acord cu un calendar strâns evocat de însuşi Prim-ministrul României, revizuirea constituţiei devine un fapt cert, iar profilul noii legi fundamentale prinde contur. Este adevărat, nimic din scenariul ingineriei constituţionale din România de astăzi nu are ceva în comun cu “Forumul constituţional”, cu consultarea politică largă sau cu participarea cetăţenilor. Acum, ca şi în trecutul recent, România va avea parte de o constituţie edictată de elita politică ce înţelege să păstreze pentru ea monopolul deciziei, elaborând un cadru înşelător de nuanţă democratică şi europeană. Nu Camerele vor decide, nu parlamentarii vor delibera, nu cetăţenii vor reflecta- este suficient ca un număr de patru, cinci personalităţi din cadrul actualei majorităţi să convină asupra unor principii pentru ca aceastea să fie traduse în normele adoptate de adunările docile şi previzibile. România politică din 2013 se întoarce la o tradiţie familiară, ce trimite la actul întemeietor semnat de Frontul Salvării Naţionale.

Punctele acceptate indică mai degrabă o prudenţă în domeniul revizuirii. Schimbările legate de statutul puterii executive marchează îndrumarea către parlamentarizarea regimului, de vreme ce şeful de stat nu mai are vreo marjă de manevră semnficativă în materia desemnării candidatului la funcţia de prim ministru. Acesta provine din cadrul partidului care a obţinut cel mai mare număr de mandate în parlament. Un alt semn al parlamentarizării este şi retragerea dreptului şefului de stat de a refuza numirea unui ministru în cazul remanierii. Extinderea atribuţiilor şefului de guvern este vizibilă şi în măsura în care acestuia i se conferă , constituţional, privilegiul de a reprezenta România la Consiliul European, cu excepţia a două situaţii precizate expres.

Tot de un tip parlamentar de organizare ţine şi ideea de moţiune de ce