Piesa lirică „La voix humaine“/„Vocea umană“, după Jean Cocteau, producţie a Teatrului "Louis-Jouvet“ din Paris, se va juca pe scena bucureşteană sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00.

Piesa lirică „La voix humaine" de Francis Poulenc pe textul lui Jean Cocteau, regizată de Vincent Vittoz, propune publicului trei texte ale lui Cocteau: „La dame de Monte Carlo", „Lis ton journal" (extras din „Le Bel Indifférent") şi „La voix humaine".

Spectacolul, un contrapunct între voce şi pian, îi are ca interpreţi pe mezzosoprana Stéphanie d'Oustrac şi pe pianistul Pascal Jourdan şi este prezentat la Bucureşti de Ambasada Franţei şi Institutul Francez împreună cu Teatrul Odeon.

Cocteau dorea să şocheze elita

„La voix humaine" sună ca o „operă telefonică", aşa cum remarca un critic de la BBC, e „un monolog cu o putere emoţională mai puternică decât orice altă piesă într-o montare grandioasă".

În piesă, trei femei ajung să aibă unul şi acelaşi destin: femeia-îndrăgostită şi părăsită, care luptă din toate puterile împotriva absenţei persoanei iubite. Spaţiul în care se petrec monologurile e unul închis, al intimităţii. Ultimele replici din „La voix humaine" sunt spusele femeii, la telefon, către fostul iubit: „Am firul în jurul gâtului. Am vocea ta în jurul gâtului... Sunt curajoasă. Grăbeşte-te. Hai. Închide!". Scrisă de Jean Cocteau în 1928, „La voix humaine" a fost adaptată pentru operă de compozitorul Francis Poulenc, în 1958. Prima reprezentaţie pe scenă a avut loc în 1959. Spectacolul a durat 40 de minute. Cocteau voia să şocheze elita printr-un „scandal de banalitate": povestea unei despărţiri prin telefon.

Astfel, rolul unic din „La voix humaine" revine unei femei tinere şi elegante, nu unei amante mai în vârstă abandonate pentru una mai tânără. Cruzimea piesei vine tocmai din aceasta, din ceea ce Cocteau voia să sublinieze ca fiind arbitr