Alexandru Tudose (25 ani) speră ca până la urmă să îmbrace tricoul lui Dinamo
Cornel Ţălnar a spus în mai multe rânduri că are nevoie de cel puţin un mijlocaş la închidere, post pe care nu există, momentan, nicio soluţie în lot. Variantele Ropotan şi Florescu au picat, iar la acelaşi deznodământ s-ar putea ajunge şi în cazul lui Alexandru Tudose, fostul jucător al Stelei. Iniţial, totul părea pus la punct şi tot ce lipsea era semnătura fotbalistului, numai că negocierile s-au împotmolit la discuţiile finale. Cea mai bună soluţie, agreată de ambele părţi, era ca Tudose să semneze un contract până în vară, pe un salariu situat între două şi trei mii de euro lunar.
"U" Cluj speră să dea lovitura
Numai că problemele au apărut în momentul în care oficialii dinamovişti şi-au dorit să mai introducă o clauză, conform căreia înţelegerea se va prelungi automat, pe cel puţin doi ani, în vară. Ideea nu l-a încântat pe Tudose, aşa că negocierile au intrat în impas, mai ales că pe fir a intrat şi Universitatea Cluj. Până la urmă, constrânşi de lipsa soluţiilor, conducătorii din "Ştefan cel Mare" au renunţat la intenţia de a insera clauza mai sus menţionată în contract. Totuşi, dacă până mâine nu va primi contractul pentru a-l semna, Tudose este dispus să dea curs ofertei de la "Şepcile Roşii", pentru a fi sigur că nu rămâne fără echipă până în vară.
12 meciuri oficiale a jucat Alexandru Tudose (foto, în albastru) în turul actualului sezon pentru Gloria Bistriţa, dintre care 11 în Liga I
14 meciuri a jucat fotbalistul pentru Steaua, în toate competiţiile: 10 în Liga I, trei în Cupele Europene şi unul în Cupă
4 echipe din prima ligă şi-a trecut Tudose în CV: Gloria Buzău, UTA, Steaua Bucureşti şi Gloria Bistriţa
Alexandru Tudose (25 ani) speră ca până la urmă să îmbrace tricoul lui Dinamo
Cornel Ţălnar a spus în mai multe rânduri c