Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzacţie de jumătate de milion de euro Preot acuzat că face afaceri imobiliare cu terenurile bisericii

Publicat in Adevarul, marți 29 martie 2011 ·

Credincioşii romani-catolici din localitatea Floreşti susţin că Tibor Karazson a vândut trei hectare la un preţ de două ori mai mic decât cel al pieţei. După ce a încasat jumătate de milion de euro preotul a dispărut, spun enoriaşii. Acesta s-a întors, ieri, în Floreşti, spunând că vânzarea a fost legală.

Karazson Tibor e preot de doar 4-5 ani în localitatea clujeană Floreşti, aflată lângă Cluj-Napoca, şi de la bun început nu s-a înţeles foarte bine cu credincioşii de aici, spun localnicii. El a fost reclamat, zilele trecute, de enoriaşi la Arhiepiscopia din Alba Iulia, de care aparţine parohia din Floreşti, că ar fi vândut un teren al bisericii şi a dispărut cu o jumătate de milion de euro, acesta nefiind de găsit de două săptămâni.

Enoriaşii, supăraţi pe preot

Părintele e acuzat că a subevaluat terenul şi l-a vândut la un preţ de 20-25 de euro pe metru pătrat, în timp ce valoarea reală este de 50 de euro pe metru pătrat. „Preotul Karazson Tibor a vândut, în luna februarie, trei hectare de teren al bisericii cu 20-25 de euro pe metru pătrat, faţă de 50 de euro cât e valoarea reală a terenului. E un preţ subevaluat. Trebuia să vândă doar un hectar. L-am căutat să dea socoteală, dar nu îl mai găsim de două săptămâni. Trebuia să facă şedinţă a Consiliului Parohial şi să ne explice cum a vândut terenul. Terenul l-a vândut cu 500.000 de euro, dar nu ştim unde sunt banii. L-am reclamat la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia şi îl vom da în judecată ca să oprim tranzacţia“, a declarat Szekely Istvan, unul dintre membrii parohiei romano-catolice din Floreşti.

Potrivit acestuia, preotul ar fi vândut terenul în numele Consiliului Parohial, dar niciun membru al acestui consiliu nu a semnat pe vreun act de vânzare, astfel încât cere ca preotul să fie găsit şi tras la răspundere. Doar că preotul spune că tranzacţia a fost legală şi nu înţelege de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°