Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONFERINŢA MAS | INTERVIU George Ciamba: Este foarte important să păstrăm securitatea aşa cum este

Publicat in Mediafax, marți 16 aprilie 2019 ·

Redăm integral interviul: MEDIAFAX: Aţi declarat anul trecut că parteneriatul strategic NATO- Uniunea Europeană este un subiect de interes pentru preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene. Ce paşi au fost făcuţi, în cele peste 3 luni de până acum, în acest sens? George Ciamba: Noi întotdeauna am fost de acord, ca poziţie naţională, şi asta am încercat să facem şi ca Preşedinţie, ca să existe un proces de complementaritate între Uniunea Europeană şi NATO, adică să facă fiecare

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţele care au înregistrat, sâmbătă, cele mai multe cazuri noi de COVID-19

Adevarul acum 3 ore
Bucureştiul a rămas şi la ultima rapotare pe primul loc la numărul de infectări cu noul coronavirus. Judeţul Cluj este pe locul II, iar Prahova pe locul III. În ceea ce priveşte coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, pe primul loc se află Cl

Cîțu, în prima zi după ridicarea restricțiilor: „A fost wow”

Jurnalul acum o ora
Premierul Florin Cîțu a anunțat pe pagina sa de socializare, că prima zi de relaxare a restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus în țara noastră reprezintă „primul pas important din revenirea la normalitate”. El a mai spus că astăzi a profitat

Companiile pot decide dacă angajații vaccinați mai poartă mască în birouri sau nu

Jurnalul acum o ora
Companiile pot decide dacă angajații vaccinați mai poartă mască în birouri sau nu, spune prefectul Capitalei, Alin Stoica, după ședința Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti. Angajații vaccinați ai Prefecturii București nu

O manifestaţie pro-palestiniană a adunat mii de persoane la Londra

Adevarul acum 18 minute
Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în centrul Londrei în sprijinul poporului palestinian, solicitând Guvernului britanic să intervină pentru a înceta operaţiunea militară israeliană, scrie AFP.

UTA Arad anunţă că meciul cu Gaz Metan Mediaş se va disputa fără public deoarece nu a primit aviz favorabil

News.ro acum o ora
UTA Arad a anunţat, sâmbătă, că meciul cu Gaz Metan Mediaş, din penultima etapă a play-out-ului Ligii I, se va disputa fără punlic, deoarece clubul nu a primit aviz favorabil din partea Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei. D

Ludovic Orban, despre şefa interimară numită de PNL la TVR: „Am rămas neplăcut surprins de reacţia unora dintre jurnalişti”

HotNews acum o ora
Ramona Săseanu poate să gireze în condiţii mai mult decât rezonabile interimatul funcţiei de director interimar al Societăţii Române de Televiziune, având aproape 20 de ani de activitate în mass media, a declarat sâmbătă liderul PNL, Ludovic Orban,

Cum s-au descurcat Dani Oțil și Gabriela Prisacariu la dansul mirilor, cu burtica de gravidă a fotomodelului

Cancan acum 57 minute
Astăzi, 15 mai, 2021, Dani Oțil și Gabriela Prsacariu au spus „Da” în fața ofițerului Stării Civile. După birocrația urmată, mirii au dat startul distracției chiar în localul de lux al prezentatorului, situat în Herăstrău. Avem primele imagini cu d

În Bucureşti, purtarea măştii va fi obligatorie şi într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, în cazul persoanelor care staţionează - DOCUMENT

News.ro acum 2 ore
Comitetul local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti a decis, în şedinţa de sâmbătă, impunerea obligativităţii purtării măştii de protecţie într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, în cazul persoanelor care

Irina Begu a fost eliminată în semifinale la Roma, la dublu

Adevarul acum 58 minute
Perechea Irina Begu/Sara Errani (România/Italia), beneficiară a unui wild card, a fost eliminată, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roma, de categorie WTA 1000.

Ministrul Muncii anunţă că se va stabili prin lege „un pachet minim de servicii” de care vor beneficia copiii şi familiile vulnerabile

Adevarul acum 58 minute
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că intenţionează promovarea unei legi care să prevadă „un pachet minim de servicii” de care vor beneficia copiii şi familiile vulnerabile, măsura urmând a fi luată în contextul în care

Vremea

București
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/22°
lun.

12°/24°
mar.

15°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/23°
mar.

13°/17°
Constanta
acum

20°
sâm.

13°/20°
dum.

14°/19°
lun.

14°/23°
mar.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/19°
lun.

8°/17°
mar.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/18°
lun.

11°/17°
mar.

10°/18°

Editoriale