Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii scolilor raspund de elevi pe perioada grevei de luni

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 8 martie 2002 ·

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi va trimite unitatilor de invatamant cate o nota telefonica privind ziua de 11 martie. Prin aceasta nota, directorii institutiilor sunt informati ca trebuie sa acorde o atentie deosebita situatiilor in care profesori ce nu adera la greva vor tine ore cu elevii. "Desi va fi greva generala, este posibil sa existe si cadre didactice care doresc sa isi tina orele. Astfel, se vor crea diferite situatii. Directorul scolii va fi in postura cea mai delicata decat toti ceilalti. Directorii vor trebui sa ia masuri privind securitatea elevilor. I-am atentionat sa fie atenti in aceste situatii, deoarece elevii care nu fac ore pot provoca unele distrugeri", a declarat prof. Mihai Dumitriu, inspector general in cadrul ISJ Iasi.

Tot in nota telefonica este subliniat faptul ca aderarea la greva se face prin semnatura, iar directorii sunt nevoiti sa stea in unitatile scolare pe toata perioada protestului. "Directorii vor sta in scoli incepand cu ora opt dimineata si vor avea obligatia de a organiza activitatea didactica celor care nu adera la greva. Totodata, intre orele 8.00 - 12.00, ei vor telefona la ISJ pentru a trimite o statistica a celor care au participat la greva", a adaugat Mihai Dumitriu.

Marius HALCIUG

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi va trimite unitatilor de invatamant cate o nota telefonica privind ziua de 11 martie. Prin aceasta nota, directorii institutiilor sunt informati ca trebuie sa acorde o atentie deosebita situatiilor in care profesori ce nu adera la greva vor tine ore cu elevii. "Desi va fi greva generala, este posibil sa existe si cadre didactice care doresc sa isi tina orele. Astfel, se vor crea diferite situatii. Directorul scolii va fi in postura cea mai delicata decat toti ceilalti. Directorii vor trebui sa ia masuri privind securitatea elevilor. I-am atent

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 55 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 6 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°