Votul Colegiului Electoral Bisericesc inseamna un vot dat reformei, un vot dat viitorului Bisericii. Pentru ca intr-o Romanie integrata in marea familie europeana, Biserica reprezentand institutia-divin umana nu putea sa faca nota discordanta.
Votul dat Mitropolitului Daniel nu reprezinta neaparat un vot anti-Anania, pentru ca cei doi vor trebui sa lucreze impreuna pentru binele Bisericii. Este insa un vot dat tineretii, un pariu pe termen lung.
Este un vot dat cu certitudine in favoarea schimbarii, pentru ca Biserica Ortodoxa Romana, in multe privinte, este ramasa la nivelul anilor ‘80. Iar explozia de lacasuri de cult de dupa 1990 nu este suficienta.
Bisericile nu se fac doar din ziduri, ci se construiesc si-n suflet. Invatamantul teologic trebuie repus pe un drum firesc, parohiile trebuiesc eficientizate, in sensul ca un numar mic de credinciosi arondati mareste activitatea pastorala.
Nu poti vorbi de integrare europeana, de deschidere si sa continui sa ai in cler preoti care cred ca internetul este unealta diavolului, ca televiziunea aduce a Sodoma si Gomora. Nu Biserica trebuie sa se schimbe, pentru ca Biserica este mereu innoitoare, se innoieste si se modernizeaza permanent prin Predanie, prin Traditie.
Ci oamenii ei, care trebuie sa-si asume prezentul, sa iasa din semiumbra cu care s-au obisnuit sub regimul comunist. Sa-si asume demnitatea de preoti, sa coboare-n strada. Sa ii caute ei pe pacatosi, nu sa-i astepte doar duminica-n Biserica. Sau cel mult sa faca jumatate de prom, laolalta cu credinciosul, pentru a se intalni la mijlocul drumului.
In asta consta reforma in Biserica. Intr-un limbaj modern, in care sa-i vorbesti credinciosului „pe limba lui”, intr-o generatie de preoti carora sa nu le fie teama ca sunt ortodocsi si care sa depaseasca aceasta autosuficienta prosteasca, aceasta ma
