Dupa ce salariatii caminului spital din orasul Harlau au depus o plangere la Inspectoratul Politiei Judetului (IPJ) Iasi si au protestat in incinta unitatii, directorul a fost demis. Este vorba de Ana Branzila, care a fost acuzata de personalul din subordine ca ar fi instrainat anumite bunuri aflate in proprietatea Centrului. Ieri, rabdarea salariatilor a ajuns la capat si, scotand persoanele cu dizabilitati psihice si motorii in curtea institutiei, au cerut demisia directorului Branzila. "Am convocat o sedinta a consiliului director al caminului din localitate, care a hotarat eliberarea din functie a directorului Ana Branzila", a precizat, ieri, Constantin Cernescu, primarul orasului Harlau. Interimatul privind conducerea unitatii aflate in subordinea Consiliului Judetean (CJ) va fi asigurat de contabilul sef al caminului din Harlau, Catalin Alexa. Totusi, conducerea CJ descalifica modalitatea in care salariatii au protestat impotriva conducerii. "Nu trebuie sa cedam la astfel de presiuni. Salariatii Centrului din Harlau s-au folosit de persoanele cu dizabilitati, scotandu-le in curte. Nu suntem de acord cu folosirea scuturilor umane", a declarat, ieri, Ioan Serbina, secretarul general al CJ. Acesta a mai precizat ca maine vor avea loc discutii intre conducerea administratiei judetene si liderul sindicatului Sanitas, Viorel Tanase, pe marginea revendicarilor salariatilor. La caminul din Harlau sunt internate circa 320 de persoane, ingrijite de aproximativ 150 salariati calificati.
(T.L.)
Dupa ce salariatii caminului spital din orasul Harlau au depus o plangere la Inspectoratul Politiei Judetului (IPJ) Iasi si au protestat in incinta unitatii, directorul a fost demis. Este vorba de Ana Branzila, care a fost acuzata de personalul din subordine ca ar fi instrainat anumite bunuri aflate in proprietatea Centrului. Ieri, rabdarea salariatilor a ajuns la