Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puiu Bordeiu cu prilejul lansării celei de-a doua cărţi dedicate mișcării legionare „Aprecierile pe care le-am primit mă fac să continui ce am început acum două decenii" (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 ianuarie 2013 ·

Aula Bibliotecii Județene I.N.Roman a fost plină, miercuri seara, de zeci de constănțeni care au participat la o lansare de carte. Foști colegi, prieteni, profesori, dar și simpli admiratori ai istoriei au fost martori la evenimentul de lansare al volumului„Mişcarea legionară în Dobrogea a anilor 1932-1940", semnat de doctorul în istorie Puiu Dumitru Bordeiu.

Prof.univ.dr. Marian Cojoc, prof.univ.dr. Valentin Ciorbea - de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius, şi dr. Corina Apostoleanu, de la Biblioteca Judeţeană au avut cuvinte de apreciere despre volumul dedicat mișcării legionare. „Suntem într-un moment rar întâlnit într-o sală, dedicată spațiului cultural. Profesorul Puiu Bordeiu nu este la prima experiență de acest fel. Avem în față o carte document. Este rolul unei cercetări de arhivă, începută cu mulți ani în urmă. Volumul de față va reprezenta un nou pas în formarea unei culturi, în care ironia și sarcasmul nu-și au loc", a precizat prof. univ. dr. Marian Cojoc, cel care a semnat și prefaţa volumului. La rândul său, prof.univ.dr. Valentin Ciorbea a catalogat volumul lansat drept o carte care „trebuie citită și recitită". „A compune despre adevăr este o muncă extrem de grea. Volumul de față are un spirit critic, deoarece autorul nu s-a limitat doar să așeze cronologic documentele. Această carte trebuie citită și recitită.

Dacă aș fi în juriul unui concurs, i-aș da un premiu", a menționat prof.univ.dr. Valentin Ciorbea. Profesorul Puiu Bordeiu a mulțumit tuturor celor care au venit la acest eveniment important. „Întâlnirea cu cartea scrisă este pasionantă. Prezența dumneavoastră aici într-un număr atât de mare o dovedește cu prisosință. Aprecierile pe care le-am primit mă fac să continui ce am început acum două decenii. De-a lungul timpului am studiat documentele din mai multe arhive ale țării. Am încercat să prezint

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 5 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 10 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 6 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 8 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°