Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România s-a mai aflat într-o situaţie asemănătoare şi în preliminariile pentru CM 1994 şi s-a calificat! Repetăm figura?

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 4 septembrie 2011 ·

Situaţia actuală în care se află Naţionala României, cu şanse minime de calificare, s-a mai întîlnit în urmă cu 18 ani, atunci cînd, în preliminariile CM 1994, Hagi & Co au reuşit imposibilul şi au dus echipa în America.

Înfrîngerea suferită la Košice, cu 5-2, în faţa Cehoslovaciei a produs un cutremur la nivelul reprezentativei, cutremur soldat cu îndepărtarea lui Cornel Dinu şi aducerea, pentru prima dată pe bancă, a lui Anghel Iordănescu. Deja, în momentul respectiv, 2 iunie 1993, distanţa dintre tricolori şi ocupanta locului întîi era de 5 puncte (se acordau 2 puncte la victorie). Astfel, şansele deveniseră infime, iar aducerea "Generalului" s-a făcut mai mult cu scopul de a pregăti campania Euro 1996.

Pînă la finalul preliminariilor Rămânia mai avea de disputat 3 jocuri, cele cu Insulele Feroe (deplasare), Belgia (acasă) şi Ţara Galilor (deplasare). Pentru a spera la calificare "tricolorii" erau nevoiţi să cîştige tot, iar belgienii să obţină maxim un punct din confruntările cu România şi Cehoslovacia. De asemenea, cu şanse reale de a ajunge la mondiale se aflau alte două echipe din grupă, Cehoslovacia şi Ţara Galilor.

Clasamentul înaintea meciului cu Insulele Feroe din 8 septembrie 1993: Belgia 14 puncte; România, Cehoslovacia, Ţara Galilor - 9 puncte;

Deplasarea din Feroe s-a dovedit a fi una fără probleme, Florin Răducioiu marcînd de 4 ori în poarta "pescarilor". În aceeaşi zi, românii au primit un prim ajutor din partea celorlalte două adversare ce se aflau în clasament la egalitate de puncte. Pe pămînt britanic, acestea au remizat 2-2, astfel, ne-am distanţat la un punct. A urmat duelul direct cu Belgia lui Scifo, confruntare decisivă, orice rezultat în afara victoriei scoţîndu-ne din "cărţile calificării". În schimb, un egal i-ar fi avantajat enorm pe elevii lui Paul Van Himst, punctul ducîndu-i practic în

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 39 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O fetiță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 23 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 53 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°