Mii de bugetari s-au adunat, ieri, în faţa Parlamentului, pentru a protesta gălăgios faţă de legile asumate de Guvernul Boc privind educaţia şi salarizarea. EVZ a fost acolo pentru a surprinde tabloul unei probleme sociale care ar putea exploda în următoarele luni. Concluzia e fără rest: distanţa dintre putere şi subiecţii săi descrie cu precizie starea deplorabilă a democraţiei autohtone. Sursa: Vlad Stanescu
Palatul Parlamentului este, mereu, prea departe. Câteva benzi de circulaţie, un gard cenuşiu şi o bucată de deal arsă de soare despart aproape 3000 de oameni de monstrul ceauşist din beton transformat astăzi în gazda democraţiei autohtone. În latura aceasta banală şi deseori monotonă a Parcului Izvor din Capitală se înghesuie acum o mică speranţă şi o mare de resemnare.
Câteva Românii s-au strâns aici, puţin după ora prânzului, pentru a trasa în tuşe groase, huiduieli şi fluierături realitatea lui 15 septembrie 2009. Dacă aţi fi citit un comunicat sec de presă, cuvintele ar fi curs aşa: câteva mii de bugetari (personal sanitar, funcţionari publici, cadre didactice) au pichetat clădirea Parlamentului pentru a protesta în faţa deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea asupra legilor educaţiei naţionale, salarizării unice şi reorganizării agenţiilor guvernamentale. Protestul a fost, de fapt, câte puţin din toate: patos epuizat rapid, revendicări strigate, puţin bâlci, multă gălăgie şi încă o demonstraţie despre capacităţile de versificare ale românilor.
“Domnule Oprescu, vă implorăm…”
Pe pancarte ridicate sus de mâinile mulţimii clocoteşte nemulţumirea socială: „Dă-i, Doamne, senatorului salariul începătorului”, „Odat-am învăţat cu gura/Pariul cu agricultura/La fel, cred, va fi impactul/C-au semnat mai-marii pactul”, „Ce să zic acum de cod/Pentru toţi a fost un nod/Şi prevăd că an de an/Va fi
