Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foştii şi actualul preşedinte al României, Principesa şi Patriarhul s-au reunit la aniversarea de 150 de ani a unei „doamne“: Academia Română

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2016 ·

Personalităţii ale vieţii politice şi culturale din România şi străinătate, precum Klaus Iohannis, preşedintele României, Principesa Margareta şi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, au participat, luni, 4 martie, la aniversarea împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române.

Klaus Iohannis, preşedintele României, Principesa Margareta, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi Günter Stock, preşedintele Federaţiei Academiilor Naţionale din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE 2 A fost emisă avertizare Ro Alert. București. Incendiu puternic. Pompierii intervin cu 24 de autospeciale de stingere (video)

Ziua Constanta acum 23 minute
Un incendiu puternic se manifesta, duminica, la doua hale din Bucuresti, pe o suprafață de 1.000 de mp. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale. UPDATE 2 24 de autospeciale, trei autoscări, descarcerare și trei ambulante SMURD. În interior sunt

Patru noi decese în rândurile pacienţilor bolnavi de COVID-19. Bilanţul celor care au pierdut lupta cu noul coronavirus este de 1.266

Adevarul acum 3 ore
Numărul total al pacienţilor care au pierdut lupta cu noul coronavirus a ajuns la 1.266, după alte patru cazuri raportate, duminică după-amiază în rândul persoanelor internate, potrivit INSP. Alte trei decese au fost comunicate de către reprezentanţ

BIZAR. Senatoare PSD, adeptă a teoriilor conspirației: „COVID, primul mare experiment global. Ăștia extrag informații din noi!” (VIDEO)

Gandul acum 48 minute
Senatoarea PSD Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru afaceri europene, a organizat recent o dezbatere pe tema tehnologiei 5G în Parlamentul României. În cadrul dezbaterii, Crețu a promovat mai multe teorii conspiraționiste, printre care faptu

Angajat din Penitenciarul Giurgiu, confirmat pozitiv! Ce a făcut până atunci în pușcărie

Cancan acum o ora
Un agajat al Penitenciarului Giurgiu a fost găsit, duminică, infectat cu virusul COVID-19! Lucra în sistemul medical al închisorii și a purtat mereu echipament de protecție. CITEȘTE ȘI: UN BĂRBAT DIN IAȘI A MERS LA SUPERMARKET, IAR PAZNICUL I-A LUAT

Salvatorii în alertă! Explozie urmată de incendiu la parterul unui bloc cu 10 etaje

Ziua Constanta acum o ora
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, duminică după-amiază, la parterul unui bloc cu zece etaje din municipiul Iaşi. În urma incendiului au ars bunurile din bucătărie şi au fost deteriorate şi cele două camere. Nu a fost necesară evacuarea lo

Ministerul de Externe: 32 de cetăţeni români, repatriaţi din Liban şi Siria, cu o aeronavă TAROM

Adevarul acum 4 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă că 32 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Liban şi Siria, cu o aeronavă TAROM.

Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert cu privire la incendiul violent din Capitală

Jurnalul acum 14 minute
Autoritățile au emis duminică după-amiaza un mesaj Ro-Alert pentru populație cu privire la incendiul violent cu mari degajări de fum care a izbucnit la două hale de pe Bulevardul Metalurgiei. Potrivit ISU București, mesajul Ro-Alert îi anunță pe loc

Manifestaţie la Londra în semn de protest faţă de moartea afroamericanului George Floyd FOTO VIDEO

Adevarul acum 4 minute
Sute de persoane au manifestat duminică la Londra, în semn de protest faţă de moartea, luni, în Statele Unite, după ce a fost arestat de poliţie, a lui George Floyd, un afroamerican în vârstă de 46 de ani, a constatat un jurnalist AFP.

LIVE VIDEO Andocarea capsulei SpaceX Crew Dragon. Cei doi americani de la bord vor ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională

Adevarul acum 3 ore
Capsula Crew Dragon, lansată sâmbătă pe orbită cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a SpaceX, cu misiunea de a duce doi astronauţi americani la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale se apropie de laboratorul orbital. Cuplarea este prevăzută pentru ora

India. Mausoleul Taj Mahal din India, avariat de furtuni violente VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Mausoleul Taj Mahal, una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, a fost afectat de furtuni violente. Principala atracţie turistică din India este închisă publicului din cauza coronavirusului, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

21°
dum.

16°/21°
lun.

11°/22°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/12°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

21°
dum.

16°/21°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°
mie.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/12°
lun.

8°/16°
mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/14°
lun.

10°/19°
mar.

7°/17°
mie.

8°/20°

Editoriale