Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fâşia

Publicat in Adevarul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Această lipsă de revoltă în faţa sângelui altora mă lasă fără speranţă, mai ales când vine de la nişte civilizaţi care folosesc tacâmuri din oţel inoxidabil, se bucură de efectele feerice, deşi sterile, ale minunatei lumi noi, de la modernii incapabili să treacă dincolo de epiderma realităţii, oameni bine hrăniţi, cinici dintre cei care cred că totul li se cuvine.

Oricine ştie, fie şi puţină, istorie ştie că nu se poate altfel: masele greşesc, deşi indivizii au dreptate. Dar ce poţi să faci cu tot sângele din toamna aceasta? Inutil, fără soluţii, mă declar solidar şi cu nenorociţii din Gaza şi cu nenorociţii din staţiile de autobuz ale Tel-Avivului. Dreptatea trebuie împărţită individual, de la om la om, nuanţă cu nuanţă, suflet cu suflet. Perfectă utopie, din moment ce nu există şi nici nu vor exista comisii de mediere atât de complexe. V-am mai spus: este înnebunitor să lucrezi acolo unde vin ştirile lumii. Cine pune preţ pe viaţa de om astăzi găseşte uşor deznădejdea. Orientul Mijlociu nu mai impresionează, adică nici măcar nu mai vinde, de parcă Palestina ar fi definitiv condamnată şi nu mai e nimic de făcut. Acolo oamenii trebuie să moară aşa, să înveţe prematur ce sunt rachetele şi fanatismul. Iar noi trebuie să consemnăm - noi, contabilii sârguincioşi, dar absurzi, aşa, fără inimă - câte victime au fost în ultimul atentat. Asta trebuie să facem: să ţinem minte, pentru o clipă doar, ultimii morţi.

Iar această lipsă de revoltă în faţa sângelui altora mă lasă fără speranţă, mai ales când vine de la nişte civilizaţi care folosesc tacâmuri din oţel inoxidabil, se bucură de efectele feerice, deşi sterile, ale minunatei lumi noi, de la modernii care au avioane, deşi sunt incapabili să treacă dincolo de epiderma realităţii, oameni bine hrăniţi, cinici dintre cei care cred că totul li se cuvine. Dar totul nu li se cuvine. Situaţia la zi se complică fiindcă d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conturile şi bunurile lui Horaţiu Potra, puse sub sechestru

Ziua Constanta acum 27 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus sechestru asigurător pe Conturile şi bunurile lui Horaţiu Potra, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor. De asemenea, potrivit stiripseurse.ro, de procuror

Toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. 16 copii și doi adulți au ajuns la spital / A fost activat Planul roşu de intervenţie

HotNews acum 3 ore
Zeci de turişti din Bucureşti şi Timişoara, majoritatea copii, aflaţi în tabără în stațiunea Vârtop au avut nevoie de intervenția medicilor în noaptea de marți spre miercuri, după ce au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară. Autoritățile au act

Elena Udrea află pe 17 iulie dacă iese din pușcărie. Contestaţia procurorilor DNA va fi judecată de Tribunalul Prahova

Adevarul acum 18 minute
Tribunalul Prahova va judeca în data de 17 iulie contestaţia procurorilor DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată din penitenciar a Elenei Udrea, fost ministru al Turismului.

Unul dintre avocații lui Călin Georgescu, ridicat de polițiști și dus la audieri. Ar fi implicat într-un scandal sexual cu o minoră de 15 ani

Ziua Constanta acum o ora
Unul dintre avocații lui Călin Georgescu a fost ridicat de polițiști și dus la audieri, fiind cercetat într-un dosar de act sexual cu un minor, loviri şi alte violenţe. Potrivit surselor judiciare citate de stiripesurse.ro, este vorba despre avocatu

Știri România Parchetul General instrumentează un megadosar de evaziune fiscală și spălarea banilor! Sechestru asigurător pe conturi, imobile și aur

Ziua Constanta acum o ora
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat astăzi, 09.07.2025, că a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de patru suspecți și luarea de măs

Adolescent de 14 ani decedat la spital după o coliziune între o trotinetă electrică şi o motocicletă în județul Buzău

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent în vârstă de 14 ani, din comuna buzoiană Smeeni, a decedat la un spital din Bucureşti, după ce trotineta cu care se deplasa pe un drum din comună ar fi fost acroşată de un motociclist,

Politico: Nicuşor Dan, într-un „triunghi amoros” cu Macron şi Merz

BusinessMagazin acum 26 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, se află într-un „triunghi amoros politic”, în condiţiile în care partidele paneuropene ale preşedintelui francez Emmanuel Macron şi ale cancelarului german Friedrich Merz îl invită să li se alăture, scrie Politico.

Horațiu Potra pus sub urmărire penală de Parchetul General. I s-a pus sechestru pe conturi, aur și imobile

Mediafax acum o ora
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat, miercuri, că s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și luarea de măsuri asigurătorii față de patru suspecți. Este vorba despre Horațiu Potra și trei apropiați ai ac

A fost cutremur în România, în urmă cu puțin timp. Datele oficiale transmise de INFP

Gandul acum 3 ore
Un cutremur a avut loc în România, în zona seismică Vrancea, Buzău, în cursul dimineții de miercuri, 9 iulie 2025. Potrivit datelor furnizate de INFP, cutremurul s-a produs la o adâncime de 135.3 kilometri. În cursul dimineții de miercuri, 9 iulie 2

Oana Țoiu a RĂBUFNIT: Funcționari din primării de comune, detașați la Ministerul de Externe

Gandul acum o ora
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, arată că în instituția pe care o conduce există funcționari din primăriile unor comune care sunt detașați la Ministerul Afacerilor Externe. Documentele le sunt prelungite la fiecare șase luni, iar în unele cazuri s-a

Vremea

București
acum

30°
mie.

12°/32°
joi

13°/28°
vin.

16°/28°
sâm.

17°/31°
Iasi
acum

26°
mie.

19°/30°
joi

17°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

22°/29°
joi

15°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

14°/20°
vin.

15°/26°
sâm.

14°/29°