Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: SERIAL Viaţa cu salariul minim: Gustul cărnii adevărate după zece zile (Ziua 10)

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 ·

Andrei Muntean şi Robert Kovacs experimentează pe propria piele cum e să trăieşti cu salariul minim pe economie. Dacă Robert a avut parte de o masă copioasă în urmă cu două zile la nişte prieteni, Andrei a conştientizat, ieri, cum e să trăieşti în România cu venituri minime. De asemenea, a simţit gustul cărnii adevărate prima dată după zece zile.

Citeşte totul despre serialul "Viaţa cu salariul minim"

Au început experimentul acum zece zile. Ieri, Andrei Muntean a tras primele concluzii asupra problemelor cu care se confruntă un român care trăieşte doar din salariul minim pe economie.

“Principala nevoie a oamenilor cu venituri mici este socializarea. Cel puţin unul din patru români trăieşte cu salariul minim. Asta explică feţele sumbre şi privirea acră a multor oameni pe care îi vedem în jurul nostru. Uitaţi-vă în străinătate cât de zâmbitori, calzi şi drăguţi sunt oamenii, iar la noi pe unii îţi vine să-i împuşti instant (ce-i drept, în străinătate, salariul le permite să fie aşa - în Franţa leafa minimă este de peste 800 de euro). Asta se vede şi în cazul nostrum (cei implicaţi în experiment, n.r.). Robert e de nerecunoscut, iar eu să nu vă zic cât de irascibil am devenit şi imediat comentez la orice şi răspund urât”, povesteşte Andrei.

Gustul cărnii după zece zile

Când vine vorba de mâncare, în ceea ce priveşte ziua de ieri, Andrei a mâncat un sandwich. “Am mâncat un sandwich cu urme de salam şi miros de telemea. Asta pentru că am terminat alea 400 de grame cumpărate săptămâna trecută. Am avut un noroc choir azi (ieri, n.r.). Tocmai ce s-a întors de la Bucureşti un prieten din cămin şi a făcut el un mini-chef unde m-a servit cu două bucăţi de grătar. Am mâncat carne adevărată prima dată în zece zile. Aproape că uitasem ce gust are”, a încheiat studentul.

Problemele, depăşite lucrând

Tânărul a început, ier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România are aproape 500 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore: „Riscăm să ajungem în situația Italiei! Capacitatea de Terapie Intensivă este deja depășită”

Pro Sport acum o ora
Pandemia de coronavirus nu se liniștește în România! Încă 13 decese au fost anunțate de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore fiind 456 de cazuri noi de îmbolnăvire. Problemele par foarte serioase, iar în unele spitale din țara noas

Anunțul oficial al guvernului de la Budapesta! Românii care merg în Ungaria o să fie plasați în carantină

Cancan acum 21 minute
Pentru că numărul de noi cazuri de infectare cu virusul COVID-19 a început să crească în mai multe țări au fost luate anumite măsuri stricte de prevenire. Astfel, Ungaria a decis noi restricţii în ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în

”Media de vârstă a scăzut. Putem vedea decese la 30 – 35 de ani, fără comorbidități”, avertizează Nelu Tătaru

Libertatea acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a arătat îngrijorat, duminică, la Digi 24, de numărul mare de infectări cu coronavirus raportat în ultima perioadă, precizând că, din păcate, și media de vârstă a celor care au murit de Covid-19 a început să scadă.

Ana Maria Popescu, lider mondial pentru a patra oară în carieră. Este cea mai titrată spadasină din istoria Cupei Mondiale!

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Spadasina Ana Maria Popescu (35 de ani) a fost desemnată în baza clasamentului mondial câștigătoare a Cupei Mondiale, ea încheind sezonul trunchiat de coronavirus pe primul loc - Ana Maria Popescu

​BAC 2020 Rata finală de promovare în prima sesiune de Bacalaureat - 64,5%

HotNews acum o ora
Rata finală de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor din etapa specială, este de 64,5%, a informat duminică Ministerul Educaţiei. „Rata finală de promovare (absolvenți din promoția curentă și din pr

Papa Francisc se declară ”îndurerat” de decizia Turciei de a transforma Sfânta Sofia în moschee

Libertatea acum o ora
Papa Francisc s-a declarat duminică îndurerat de decizia Turciei de a transforma muzeul Hagia Sofia din Istanbul în moschee, relatează Agerpres.

Planul Roșu de Intervenție Accident cu două mașini răsturnate, în județul Covasna. 12 răniți

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii militari au intervenit astăzi la un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule, produs pe DJ121, între localitățile Imeni și Zăbala. În eveniment au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 adulți și 5 copii, iar șoferul

Cod galben de vreme rea: Meteorologii anunţă ploi torenţiale şi vijelii

Adevarul acum 4 ore
Instabilitatea atmosferică se extinde în toaţă ţara. De duminică seară, un codul galben de vreme rea va viza şi Capitala dar şi judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Harghita, Bacău şi Vasl

TRAGEDIE. Președintele Uniunii Studenților din România a murit înecat! Vlad Dediu avea doar 22 de ani

Gandul acum 5 ore
Vlad Dediu, președintele Uniunii Studenților din România, a murit la doar 22 de ani, în ciuda eforturilor medicilor. Tânărul Vlad Dediu, liderul USR, a ajuns în stare critică la spital, după ce a intrat să facă o baie în mare, în zona de nord a staț

Primarul oraşului Haţeg, testat pozitiv cu Covid-19

HotNews acum 2 ore
Primarul oraşului Haţeg, Marcel Goia, a fost depistat pozitiv la testul pentru Covid-19, informează Agerpres. Conform datelor oficiale comunicate duminică de Prefectura Hunedoara, în judeţ sunt internate în spital 32 de persoane diagnosticate poziti

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

14°/19°
mar.

14°/25°
mie.

17°/28°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/19°
lun.

12°/22°
mar.

11°/23°
mie.

13°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

21°/30°
lun.

16°/23°
mar.

15°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/16°
lun.

10°/19°
mar.

10°/21°
mie.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/19°
lun.

11°/22°
mar.

11°/24°
mie.

13°/26°

Editoriale