Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HORIA GHIBUŢIU: Pubela OTV trebuie ignorată

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 ianuarie 2009 ·

Până să ia caimacul sancţionarea ministrului Oprea, tema pubelei de la OTV a condus ieri detaşat în topul discuţiilor de la fumat, de la fântâna cu apă potabilă sau oriunde s-ar mai întâlni doi colegi puşi pe un mic taifas - şi-mi imaginez că fenomenul nu e caracteristic doar instituţiilor de pe platforma corporatistă Pipera.

Ceea ce s-a întâmplat la OTV alaltăieri, să tot fi fost spre miezul nopţii (la ora 23.44, pentru conformitate), ar putea fi sintetizat aşa: într-un studio de televiziune cu o audienţă constantă şi un public destul de numeros pentru a depăşi nişa s-a petrecut un fapt reprobabil. Anume, agresarea unui jurnalist în exerciţiul funcţiunii de către un invitat surescitat, care a premeditat scandaloasa corecţie fizică aplicată gazdei. Rog însă ca acest articol să nu fie citit ca o expresie a solidarităţii faţă de un coleg de breaslă sau ca un SOS lansat de grija libertăţii presei.

Practic, n-am nicio consideraţie pentru Dan Diaconescu şi televiziunea lui. Folosind termeni pe înţelesul protagoniştilor, aş zice că imaginea nonjurnalistului Diaconescu, de şoricel zbătându-se să scape din strânsoarea unei namile prea des popularizate de presa foarte colorată, nu trebuie să stârnească vreun soi de compasiune. A fost teatru scurt la ceas de seară, o concluzie la care ar trebui să ajungă şi membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, dacă n-ar fi atât de adânciţi în lectura bugetului.

Asemenea multor cititori, nu doresc să aflu mai multe detalii despre promiscuitatea relaţiei acestui Tolea cu o anume Magda Ciumac, nici dacă au apărut elemente noi privind dispariţia avocatei Elodia Ghinescu şi, în general, nu mă interesează nimic din ce e transmis de OTV. E un post periferic, precum Complexul angro Europa. E nociv, cultivă nonvalori, eludează orice reguli ale unei televiziuni având vreo umbră de responsabilitate civică,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 28 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 48 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 45 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 50 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°