În urma celor trei regimuri dictatoriale care şi-au impus, în secolul trecut, voinţa legislativă la Bucureşti au rămas câteva milioane de drame, lecţii istorice nevăzute, o plasă rezistentă de mituri şi doi eroi a căror legendă e egalată doar de magnitudinea crimelor comise.

Pentru fiecare român capabil să gândească la rece moştenirea hidoasă lăsată României actuale de Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu se găsesc alţi zece, înarmaţi cu lecturi din Ion Coja, Gheorghe Buzatu sau Corneliu Vadim Tudor, gata să ofere teorii despre rase sau, pur şi simplu, ură. Melanjul fetid al celor două poartă astăzi numele de patriotism şi este rezultatul unei neînţelegeri istorice majore.

Am asistat recent la diversele reîncarnări ale acestei realităţi decerebrate, când o armată de "studioşi" ai istoriei recente au reacţionat cu violenţă extremă vizavi de autonomia Ţinutului Secuiesc. Nu mai e loc aici pentru a relua argumentele avansate atunci, însă mobilizarea aproape spontană a umorilor (deopotrivă în spaţiul politic, mediatic şi al forumurilor publice) vorbeşte de la sine despre capacitatea României de a-şi evalua, echilibrat, propriile dileme şi slăbiciuni.

Cam aşa arată victoria finală a lui Nicolae Ceauşescu: nu în parametrii locativi sau industriali, ci în mormane de idei despre etnicitate înşurubate în conştiinţe de istoria socialismului ştiinţific. Civism? Zero. N-avem nevoie. Atâta timp cât suntem un popor, România nu mai are nevoie şi de o societate.

Şi pentru că genele lăsate moştenire de ceauşism nu erau suficiente, săptămâna aceasta a oferit şansa unei noi disecţii a spaţiului public, în căutarea surselor răului. Povestea e simplă. Banca Naţională a României a lansat o serie numismatică dedicată comemorării patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, iar includerea în proiect a lui Miron Cristea, unul dintre pilonii antisemiti