Dizarmonia politicii americane este binecunoscuta, acum ramine sa vedem daca se va actiona pentru corectarea decalajului sau daca se va evolua spre celelalte puncte identificate de Huntington: cinism (tolerarea decalajului), automultumire (ignorarea decalajului) sau ipocrizie (tagaduirea decalajului). S-au stins artificiile, s-au incheiat balurile, concertele omagiale s-au sfirsit si ele: Barack Obama a devenit presedinte al Statelor Unite. Continua, insa, cu o intensitate ce merge pina la furie, analizele si mai ales prognozele. Generale sau punctuale, de politica interna sau externa, juridice sau economice - totul iti da senzatia unor reprezentari ce iau locul realitatii, descompusa instantaneu si remodelata cu egala viteza. Acum un an si citeva zile, incepeam sa scriu despre campania electorala americana, dupa intrunirile electorale din Iowa. Au urmat citeva texte consacrate unor momente si unor candidati, precum si confruntarii finale din 4 noiembrie. Asemeni multor politologi format in mod decisiv de bibliografia anglo-saxona, mai ales americana, cred ca alegerile prezidentiale americane reprezinta unul dintre cele mai interesante momente pe care ni le ofera democratia contemporana. Fiind si un filoamerican convins si nepocait, il consider, de asemenea, cel mai frumos. Iar din postura de sustinator dezinteresat si de la distanta al invinsului, ma bucur sa constat ca invingatorul, care are sansa de a instaura o noua forma de leadershipamerican in lume, isi mentine calmul si se comporta matur. Sansa lui Obama vine dintr-o stare de lucruri de care ne vorbea, in urma cu un sfert de secol, Samuel Huntington (Viata politica americana). Disparitia sa, in urma cu exact o luna, a generat destule discutii despre „ciocnirea civilizatiilor" (inca in voga), citeva despre „valurile democratizarii" (demult intrata in umbra) si aproape nici una despre acele epoci bizare si fasc