Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR îi dă dreptate lui Iohannis și declară neconstituțională legea de constituire a Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”

Publicat in HotNews, miercuri 3 februarie 2021 ·

Curtea Constituţională a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea legii privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, astfel că actul normativ se reîntoarce în Parlament. Potrivit CCR, Curtea a admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rez

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei copii, la un pas de moarte după ce au intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate. Autoturismul a luat foc

Ziare.com acum 24 minute
Trei copii cu vârste între 9 şi 15 ani au fost răniţi după ce au intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate, în localitatea Finiş din judeţul Bihor. Ulterior, autoturismul a fost cuprins de un incendiu. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

Aproximativ 5000 de posturi desființate în cadrul REORGANIZĂRII Ministerelor / Marcel Ciolacu: România are nevoie de o reformă a sistemului bugetar

Gandul acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că reorganizarea ministerelor și a instituțiilor publice a dus până acum la desființarea a aproximativ 5000 de posturi, deși anul trecut fusese anunțată desființarea a 200.000 de posturi vacante. El a subliniat că

Kamala Harris obține suficient sprijin din partea delegaților pentru a deveni candidatul democrat la prezidențiale: „Aștept cu nerăbdare să accept oficial nominalizarea în curând”

G4Media acum 3 ore
Kamala Harris a declarat că așteaptă cu nerăbdare să „accepte în mod oficial nominalizarea [prezidențială]” a Partidului Democrat, după ce a obținut suficient sprijin din partea delegaților, inclusiv sute din statul său natal, California, transmite

Un tată şi fiica lui, ucişi de fulger în Bulgaria. Greșeala care le-a adus sfârșitul

Libertatea acum o ora
Un bărbat și fiica sa, în vârstă de 11 ani, au murit după ce au fost loviţi de fulger în Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA, citată de Agerpres. Serviciile de urgență au fost alertate de fiul bărbatului, aflat și el în drumeție.

Temperaturi mai mari decât cele normale în august. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
< p> Temperaturile vor deveni mai mari decât cele normale de la începutul lunii august, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de ANM. Săptămâna 22.07.2024 – 29.07.2024 Valorile termice se vor situa în jurul celor s

Un bărbat și-a ucis soția pentru că femeia voia să lucreze pe litoral. Martor la crimă a fost copilul lor de 2 ani

Ziare.com acum 52 minute
Crimă șocantă în Buzău. Un bărbat și-a ucis soția cu toporul, chiar în fața copilului lor de 2 ani. Chiar dacă certurile dintre Diana C. și Bogdan C. erau la ordinea zilei, cei doi erau văzuți destul de des împreună în public, potrivit stiripesurse.

Cel mai romantic traseu din Cinque Terre se redeschide după 12 ani

HotNews acum 17 minute
Cel mai romantic traseu de drumeție din Cinque Terre a fost închis timp de 12 ani şi va fi redeschis pentru vizitatori datorită noilor măsuri de siguranţă, potrivit BBC. Via dell’Amore (Calea iubirii) se redeschide în 27 iulie, la 12 ani după alunec

Champions League: FCSB vs Maccabi Tel Aviv – Echilibru în Ghencea

HotNews acum 49 minute
FCSB – Maccabi Tel Aviv, meci contând pentru prima manşă a turului al doilea preliminar din Liga Campionilor, este programat, marţi, 23 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Pro TV şi de platforma

Dan Bursuc l-a atacat pe Leo de la Kuweit?! Iubita lui a sunat instant la 112! Lumea lăutarilor, zguduită de un nou scandal

Cancan acum 3 ore
E scandal în lumea cântăreților de muzică de petrecere! De data aceasta, protagoniștii sunt Leo de la Kuweit și Dan Bursuc. Cei doi pare că au multe de împărțit, iar impresarul s-ar fi dus peste artist să îl tragă la răspundere. Însă, în loc a găsit

Furtuna a făcut ravagii în Giurgiu. Acoperișul unui bloc a fost luat de vânt, iar copacii au căzut peste clădiri și mașini FOTO

Ziare.com acum 3 ore
O furtună puternică din seara zilei de luni, 22 iulie, a făcut pagube importante la Giurgiu, de la copaci căzuți și mașini avariate până la un bloc al cărui acoperiș a fost luat de vânt, a anunțat ISU Giurgiu. „Acoperişul de pe un bloc situat pe B-d

Vremea

București
acum

28°
mar.

21°/34°
mie.

23°/36°
joi

20°/31°
vin.

19°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

19°/31°
joi

19°/26°
vin.

17°/20°
Constanta
acum

30°
mar.

22°/30°
mie.

23°/29°
joi

20°/29°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/30°
mie.

18°/27°
joi

16°/26°
vin.

14°/25°
Timisoara
acum

27°
mar.

21°/36°
mie.

21°/32°
joi

17°/31°
vin.

18°/30°