Dumitriţa şi Dumitraş sunt doi fraţi cărora de la naştere le-a fost dat să trăiască în sărăcie şi mizerie. Cel mai mare vis al lor era să mănânce pe săturate. Oamenii din sat îi numeau "Mowgli", fiindcă singuri îşi purtau de grijă, făceau rost de hrană. Pentru părinţii lor biologici nu era nimic mai important decât alcoolul, iar copiii nu erau decât o problemă în plus pe care o ignorau mereu.
Astăzi, Dumitriţa, de 8 ani, şi Dumitraş, care are 11 ani, au o nouă familie, o casă, camera şi patul lor pe care nu sunt nevoiţi să-l împartă cu încă vreo patru persoane. Datorită implicării asistentei sociale Lidia Pacin din satul Puţintei, Orhei, localitatea lor de baştină, s-a găsit o soluţie pentru ca aceştia să se poată bucura de copilărie, să fie înconjuraţi de dragoste, atenţie, să mănânce la timp, să frecventeze şcoala şi să nu se gândească defel cum să facă rost de mâncare.
"Când am fost prima dată în casa lor, acum doi ani, copiii stăteau pe un pat din lemn. În mijloc era o tigaie cu cartofi prăjiţi din care mâncau lacom cei doi copii, iar alături de ei mâncau un câine şi o pisică, din aceeaşi tigaie. Iar maică-sa moţăia pe un scaun. Era beată pulbere", povesteşte asistenta socială Lidia Pacin.
Copiii locuiau împreună cu mama lor, Angela, şi cu concubinul acesteia. Tatăl lor, Petru, i-a părăsit şi acum e cioban într-un sat vecin. Părinţii lor lucrau cu ziua. Veneau sătui acasă, fiindcă cel care îi angaja îi hrănea, iar din banii care li se dădeau seara cumpărau alcool. Copiii rămâneau acasă. Umblau toată ziua pe drumuri şi îi hrăneau vecinii, cărora li se făcea milă de ei. Iar o haină nu o dezbrăcau până nu se făcea zdrenţe.
Îi băteau şi îi trimeteau după vin
"Într-o seară, părinţii au venit acasă cu două sticle de vin. La o bucată de noapte, s-au trezit şi au vrut să mai bea, dar sticlele erau goale. Ne-au trezi
