Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul din acelaşi colţ

Publicat in Adevarul, marți 11 iunie 2013 ·

De luni bune, lumea culturală clujeană e bulversată de cazul Tribuna, caz pornit de la un veleitar ridicol care a dat afară trei dintre redactorii acestei reviste prestigioase. Dar dacă intri pe Facebook, o să vezi că e bulversată, de fapt, toată lumea bună a culturii. Un caz trist, un scandal provincial, care are însă efecte benefice asupra solidarităţii din rîndul scriitorilor şi nu numai.

”Poate avem nevoie de asemenea nenorociri pentru ca lumea culturală să se coaguleze din nou” - a spus un istoric literar din Bucureşti la o lansare din Cluj. A povestit cum cîţiva scriitori care nu se suportau nici măcar fizic, nu au putut să stea într-o sală, au fost total de acord în ceea ce priveşte jalnicul episod de la revista Tribuna din Cluj.

Ascultîndu-l, am ajuns la două concluzii, una pesimistă şi una optimistă. Să încep cu prima, ca să pot termina cu a doua. Se pare că, oricît ne-am zbate, conu Alecu a avut dreptate cînd a spus că în perioada interbelică, oamenii erau gentlemeni: chiar dacă nu împărtăşeau aceleaşi păreri, puteau să vorbească civilizat despre opiniile lor contrare. Se suportau deci chiar fiind în aceeaşi încăpere. La Barbu Cioculescu am citit, parcă, cum discutau la o cafea Mihail Polihroniade şi Belu Zilber, unul legionar, altul comunist ”cu acte în regulă”.

Concluzia optimistă este că mai există o brumă de cinste şi solidaritate intelectual-culturală pe la noi. Dacă este vorba de nişte redactori daţi afară din motive meschine de un şef abuziv, scriitori, jurnaliştii, redactorii etc. se solidarizează, uitînd de certurile lor ce par ridicole într-o asemenea situaţie.

E puţin, e mult? Cred că e foarte mult dacă ne gîndim la chestiunea punctuală şi foarte puţin dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă mai generală. Cred că ar fi bine să vorbim unii cu ceilalţi, să nu ne instalăm în supărările noastre, să nu ne gîndim că suntem bur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 19 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 24 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 39 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum o ora
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°