Graba cu care cele trei partide mari si-au desemnat candidatii pentru postul de prim-ministru este nu doar surprinzatoare, dar si foarte naiva. Modelul de la care pleaca toti este acela al personalizarii alegerilor, in care este nevoie de o locomotiva care sa traga partidul si sa fie folosita drept port-drapel al ofertei politice generale. Ideea de premier care vine si capteaza atentia opiniei publice, devine portavoce si se asociaza cu programul de guvernare nu a aparut doar acum, cand alegerile parlamentare nu se mai suprapun cu cele prezidentiale. Si in 2004 s-a impus informal ideea nominalizarii unei persoane pentru postul de premier. Acum insa, mai mult ca oricand, aceasta personalizare pare ca eclipseaza total restul confruntarii electorale. Se anunta o toamna electorala in care disputele dintre cei trei - Geoana, Tariceanu si Stolojan - vor domina puternic agenda media si in care toate calculele vor fi facute in jurul acestora. Cel mai slab din perspectiva acestei iluzii sta Partidul Social Democrat. Fiindca, prin comparatie cu celelalte doua partide, PSD chiar a putut sa aleaga ce face.

Scopul fiecaruia dintre cele trei partide este sa ajunga la putere. Nimeni nu are sanse reale de a ajunge singur la putere, decat daca isi asuma o guvernare minoritara (scenariu care nu trebuie ignorat, cel putin in ceea ce priveste PD-L, daca va castiga alegerile). Pornind de la aceasta realitate, cele trei partide construiesc tot felul de scenarii si combinatii, in care numele celor trei se suprapun pe diverse procente de impartire a posturilor de ministri. Dupa o vara in care liderii politici si-au definit teritoriul, fiecare alegandu-si posibile portofolii, acum a inceput hora discutiilor. Cele mai plauzibile scenarii oscileaza intre o combinatie intre PSD si PNL, respectiv intre PSD si PD-L. Cata vreme candidatul desemnat de PD-L pentru postul de premier este Th