Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineaţă

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 24 iulie 2013 ·

Cursul de schimb a scăzut spre 4,4 lei/euro la începutul şedinţei interbancare de miercuri, în contrast cu evoluţia valutelor din regiune, însă pe volume de tranzacţionare reduse, spun dealerii.     

La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4030 - 4,4045 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii locale de marţi.

"Întrucât monedele regionale s-au îndreptat în direcţia opusă, credem că acest avans al leului este determinat de evoluţia instrumentelor datoriei publice şi ţinând cont de posibilul impuls din partea condiţiilor favorabile de lichiditate, am putea asista la noi episoade de întărire a leului în această săptămână. Totuşi, credem că eventuala apreciere va fi limitată, date fiind volumele scăzute şi potenţiale date economice sub aşteptări în Europa astăzi (miercuri, n.r)", arată un raport ING Bank transmis miercuri dimineaţă.

În jurul orei 10:30, schimburile se perfectau la 4,4005 - 4,4015 lei/euro.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât uşor şi marţi, pentru a patra şedinţă consecutiv, şi a ajuns la 4,4209 lei/euro. Rata este cu 0,26 bani sub cea de luni, de 4,4235 lei/euro. În ultimele patru şedinţe, cursul de referinţă a coborât cu 2,32 bani, respectiv cu aproape 0,6%, de la 4,4467 lei/euro.

Totodată, marţi, cursul de referinţă pentru francul elveţian a scăzut de la 3,5774 lei/franc la 3,5726 lei/franc. Aceasta este a patra şedinţă consecutivă în care paritatea leu/franc elveţian scade uşor. În ultimele patru şedinţe, cursul a coborât cu 3,1 bani, de la 3,6036 lei/franc. Leul s-a întărit în această perioadă cu aproape 0,9% în raport cu francul elveţian.

Pe de altă parte, leul s-a depreciat marţi în raport cu dolarul, rata de schimb urcând cu 0,29 bani, de la 3,3542 lei/dolar la 3,3571 lei/dolar.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 51 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum 59 minute
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 5 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°