Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Loredana Dinu: "Semnez mai multe autografe în străinătate decât în România"

Publicat in Pro Sport, luni 28 noiembrie 2011 ·

Calificarea la JO, în urma Mondialului de scrimă de la Catania, i-a provocat un suspin de uşurare. Acum, Loredana Dinu are mintea încărcată de vise şi nici vorbă să se culce pe laurii victoriei, pentru că decembrie îi bate deja la uşă. Nu doar cu un morman de cadouri, ci şi cu porţii de antrenamente. Se dăruieşte, scrâşneşte din dinţi, se sacrifică, luptă, zbiară, se duce tăvălug peste colegele-adversare sau pur şi simplu îngenunchează după asalturile ratate. Într-un aşa ritm ameţitor, timpul se comprimă, iar Londra se apropie cu viteza internetului accesat de prietenii dornici să-i fie aproape. În Anglia, chiar va avea în spate o galerie puternică de apropiaţi, dar până atunci o motivează un îndemn rupt parcă dintr-un vechi hit: "Zi-le, Loredana!"

Cum ai atrage azi nişte copii în sala de antrenament?

E foarte complicat în aceste vremuri să mai chemi copiii să practice un sport, dar la Craiova sunt foarte mulţi iubitori de scrimă, iar condiţiile sunt la superlativ. Antrenorii îi atrag în fel şi fel de moduri, dar o condiţie de bază este ca totul să se facă interactiv, cu concursuri, cu mici premii pentru toţi, pentru ca dorinţa de reuşită să le fie cultivată într-un mod plăcut.

Unde ai semnat mai multe autografe? În România sau în străinătate?

Mai multe autografe am dat în străinătate decât în România, totul e diferit, la o competiţie de scrimă pot veni şi 20.000 de oameni, e o altfel de cultură în ţări precum Franţa, Italia sau Germania. Şi la Catania au năvălit pe noi foarte mulţi copii pentru autografe, dar sper că şi la noi scrima va fi apreciată din ce în ce mai mult.

Rezultatele voastre au fost obţinute după perioade de antrenament de la Forban. Care ar fi avantajele de la Forban?

Să ştii că mai mult stau cu colegele de lot în cantonament decât cu familia mea. Fetele de la Steaua sunt foarte ataşate de Forban. Suntem doa

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 46 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°