Zeci de poliţişti din Dolj, Olt şi Gorj, jandarmi, lucrători ai Gărzii Financiare Centrale şi din judeţele limitrofe, inspectori ai Gărzii de Mediu au descins ieri în locuinţele şi la firmele mai multor interlopi craioveni. Acţiunea coordonată de IGPR a făcut şi „victime colaterale“, doi şefi de secţii şi adjunctul şefului Poliţiei Craiova intrând în vizorul Bucureştiului.Moartea lui Mihai Pârvu, zis Caiac, la sfârşitul lunii august, a adus un val de controale şi razii la locuinţele şi firmele interlopilor craioveni, dar şi ale celor care au fost implicaţi în scandalurile de stradă din ultimul timp. Acţiunea în forţă a oamenilor legii vine după ce, la sfârşitul lunii august, ministrul David a cerut destructurarea grupărilor infracţionale din mai multe judeţe, printre care şi Dolj, dar şi eliminarea din sistem a poliţiştilor care au legături cu acestea. Conform comisarului-şef Gheorghe Dragomiroiu, inspectorul general adjunct al IGPR, ieri- dimineaţă, în Dolj au fost organizate mai multe acţiuni complexe la care au participat efective de poliţie din Dolj, Olt şi Gorj, jandarmii doljeni, Garda Financiară Centrală şi din judeţele limitrofe, Garda de Mediu şi altele. „Aceste activităţi au avut la bază concluziile desprinse din analiza situaţiei operative efectuate de către o echipă de specialişti din cadrul IGPR şi IPJ Dolj, de la începutul acestei săptămâni. Am ajuns la concluzia că este necesară desfăşurarea unor activităţi de amploare în judeţul Dolj“, a precizat comisarul-şef Gheorghe Dragomiroiu.
Razie de proporţii Acţiunea forţelor de ordine a vizat efectuarea de percheziţii domiciliare la persoanele suspectate de comiterea de infracţiuni stradale, în special cu violenţă, controlarea societăţilor comerciale care au în obiectul de activitate comerţul cu materiale reciclabile şi se află în sfera de influenţă a grupărilor infracţionale, dar şi verificarea