Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o ţară anunţă, după Franţa, că o susţine pe Laura Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European

Publicat in Mediafax, duminică 21 iulie 2019 ·

Bulgaria a votat anterior împotriva candidaturii acesteia, însă presa bulgară notează că poziţia Sofiei s-a schimbat ca urmare a rezultatului alegerilor europarlamentare din luna mai. Decizia premierului bulgar de a o susţine pe Kovesi vine după ce Administraţia Prezidenţială din România a anunţat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a promis preşedintelui Klaus Iohannis, într-o convorbire telefonică avută vineri, că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert de la conduc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA: O camionetă a intrat în oameni la o paradă gay din Florida, cel puțin o persoană a murit

HotNews acum 20 minute
Şoferul unei camionete a lovit sâmbătă mai multe persoane adunate la o paradă gay în Statele Unite, omorând cel puţin un bărbat, a anunţat presa americană preluată de AFP şi DPA. Incidentul, despre care încă nu este clar dacă a fost un atac delibera

Patru familii dintr-o comună din Neamţ, izolate în urma ruperii unui podeţ / Oamenii au refuzat evacuarea, așa că pompierii le-au dus pâine și lapte praf

HotNews acum o ora
Patru familii dintr-o comună din judeţul Neamţ au rămas izolate în urma ruperii unui podeţ din lemn, dar au refuzat evacuarea. Pompierii au intervenit cu o scară de lucru la înălţime, a trecut peste pârâu şi au dus familiilor pâine şi lapte praf, în

Brazilia, răvășită de Covid-19! Numărul deceselor a trecut de jumătate de milion

Capital acum 34 minute
Brazilia, răvășită de Covid-19! Numărul deceselor a trecut de jumătate de milion, pe fondul unei campanii de vaccinare neconvingătoare și a lipsei măsurilor de prevenție împotriva noului coronavirus. Este cunoscut faptul că președintele țării, Jair

Avertizare Infotrafic: Ploaie, pe alocuri torenţială, pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile 1, 2, 3 şi 4, dar şi pe DN 1 şi DN 7

Adevarul acum o ora
Centrul Infotrafic avertizează că, duminică dimineaţă, se circulă în condiţii de ploaie, pe alocuri torenţială, pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile 1, 2, 3 şi 4, dar şi pe DN 1 şi DN 7.

Alertă ANM. Cod roșu de ploi în județul Tulcea

Jurnalul acum 20 minute
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod roșu de ploi pentru mai multe localități din județul Tulcea. Avertizarea este valabilă pânî la ora 9.50. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, sunt vizate de ploi torențiale localitățile

Tragedie în sportul auto românesc Adrian Cernea a murit în timpul unei competiții. Mașina sa a căzut într-un pârâu (video)

Ziua Constanta acum 12 ore
Pilotul de raliu Adrian Cernea a decedat, sâmbătă, după ce autoturismul în care se afla la competiția de off road de la Slănic Moldova s-a răsturnat în râul Oituz. Copilotul a fost salvat. Fostul campion naţional de off-road Adrian Cernea a decedat,

EURO 2020 Portugalia - Germania, meci cu şase goluri. Franţa şi Spania, egaluri

Ziua Constanta acum 9 ore
Cristiano Ronaldo a deschis scorul în meciul dintre Portugalia şi Germania. Ziua a noua la Campionatul European de fotbal a programat partidele: La Budapesta, în grupa F: Ungaria - Franţa 1-1 (Fiola 45+2 / Griezmann 66) La Munchen, în grupa F: Por

Champ, ciobănescul german al lui Joe Biden, a murit

HotNews acum 8 ore
​Champ, ciobănescul german al cuplului prezidențial american, a murit, au anunțat sâmbătă Joe și Jill Biden, aducând un omagiu câinelui care „a transformat totul în mai bine” cât timp le-a fost alături, scrie AFP. În vârstă de 13 ani, Champ își pier

Sarbatoare importanta pentru crestini: Pogorarea Sfantului Duh - Cincizecimea sau Rusaliile

Ziare.com acum 3 ore
Sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile, are loc dupa Invierea Domnului (Sfintele Pasti) si Inaltarea Sa la ceruri. Pogorarea Sfantului Duh, anuntata in Vechiul Testament de profetii mesianici, este denumita "capatul sarbator

Kacper Kozlowski a devenit cel mai tânăr fotbalist din istoria Campionatului European

Mediafax acum 4 ore
Kacper are 17 şi 246 de zile şi este la a patra selecţie pentru naţionala Poloniei. Mijlocaşul de la formaţia Pogon Szczecin a intrat pe teren în minutul 55 în locul lui Mateusz Klich. La Sevilla, Polonia a remizat cu Spania, 1-1, în etapa a doua di

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/24°
lun.

16°/28°
mar.

19°/30°
mie.

21°/32°
Iasi
acum

19°
dum.

15°/23°
lun.

17°/27°
mar.

19°/30°
mie.

21°/30°
Constanta
acum

19°
dum.

17°/23°
lun.

17°/23°
mar.

19°/26°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/25°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

19°/30°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/34°
mie.

22°/36°

Editoriale