Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stolojan vrea şi el altă resursă umană în PD-L: „E nevoie de reorganizarea partidului”

Publicat in Gandul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

• Aripa intelectualilor din PD-L primeşte un ajutor public din partea lui Stolojan în lupta ei contra "oligarhizării" partidului

Prim-vicepreşedintele PD-L, Teodor Stolojan, se raliază ideii cum că liberal-democraţii au nevoie de o schimbare în structură, declarând pentru Gândul că "este nevoie de reorganizarea partidului". Prima mutare în meciul grupărilor din Partidul Democrat Liberal a făcut-o europarlamentarul Cristian Preda, care l-a acuzat pe preşedintele Emil Boc că "respectă doar lumea afacerilor şi crede că, dacă n-ai această «origine sănătoasă», nu… ai experienţă", făcând aluzie la susţinerea de care se bucură Honorius Prigoană, în cursa electorală pentru un loc în Camera Deputaţilor.

Preda a mers şi mai departe, considerând desemnarea lui Prigoană jr. drept candidat ca fiind "semnul unei tendinţe clare de oligarhizare a PD-L". Colegul său de partid, deputatul Sever Voinescu, alt membru al grupării "intelectuale" din Partidul Democrat Liberal şi purtător de cuvânt în campanie al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat, de asemenea, că PD-L are o problemă de gestiune a resurselor umane şi a atragerii de competenţe, precizând că termenul de oligarh a fost înţeles greşit.

Boc: "Libertatea de exprimare e garantată, dovadă că se vorbeşte pe două voci"

De cealaltă parte, Emil Boc i-a liniştit pe cei doi, transmiţându-le că următorul congres al partidului va aduce modificări "de jos, până la vârf". "Domnii Voinescu şi Preda au mai puţină experienţă în partid, fiind şi mai noi, astfel că, participând şi mai mult la dezbaterile interne care au avut loc, se vor lămuri şi cu aspectele pe care le-au sesizat", a spus Boc marţi, pentru ca miercuri să revină: "Libertatea de exprimare este garantată în PD-L. Dovadă că se vorbeşte cel puţin pe două voci". Oficial, ceilalţi lideri din conducerea partidului au afişat o poziţie neutră în aceas

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 10 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°