Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lipsa banilor ne ţine în ţară

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 iulie 2008 ·

Grecii, românii şi spaniolii au ales să călătorească cel mai puţin în străinătate în 2006, comparativ cu ceilalţi cetăţeni ai actualei Uniuni Europene, potrivit unui studiu realizat de biroul european de statistică, Eurostat.

Aproape la fel de puţin plimbăreţi au fost şi francezii, polonezii, portughezii sau italienii. La polul opus s-au aflat locuitorii din Luxemburg, Belgia şi Irlanda. Datele arată că doar 11% dintre grecii şi 12% dintre românii care au călătorit în 2006 au trecut de graniţele propriei ţări, pentru un sejur de minimum patru nopţi. Specialiştii din domeniu spun că mulţi români încă nu au suficienţi bani pentru astfel de călătorii.

„Unii aleg România din obişnuinţă sau comoditate, sunt reticenţi la drumurile lungi şi transportul cu avionul. Rezultatele agenţiilor de turism arată că numărul de pachete vândute pentru vacanţe în străinătate creşte cu circa 25%-30% în fiecare an. Un avantaj este şi faptul că, din 2007, în Uniunea Europeană se poate circula doar cu buletinul“, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Excursiile locale au rămas cele mai populare în toate categoriile de vârstă, deşi odată cu procesul de maturizare oamenii încep să călă- torească din ce în ce mai mult, relevă Eurostat. Dacă lipsa de finanţe se aplică şi în cazul polonezilor, grecii, spaniolii şi italienii călătoresc mai puţin pentru că au ce vedea în ţara lor. Portughezii, de exemplu, sunt cei mai numeroşi turişti ai provinciei Algarve, din sudul teritoriului.

Statistica arată că locuitorii statelor din UE 27 au făcut în 2006 un număr total de 438 de milioane de călătorii de minimum patru nopţi, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în statele de provenienţă. Cei mai mari amatori de călătorii sunt luxemburghezii, irlandezii, belgienii şi slovenii - pentru că provin d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremurător! Detalii șocante de la accidentul în care au murit Diogo Jota și fratele lui: „Testarea ADN va fi necesară”

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Veste îngrozitoare în fotbal! , cunoscutul fotbalist al lui Liverpool. Autoritățile spaniole au confirmat vestea tragică. Cristiano Ronaldo

Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan. Bărbatul a fost tras 60 de metri într-o râpă

HotNews acum 2 ore
Tragedie a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale. Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații

Rezultate Evaluarea Națională 2025. Județele cu cele mai mici medii

HotNews acum o ora
Rezultate Evaluare Națională. În timp Bucureștiul a avut cel mai ridicat procentaj al mediilor mai mari decât 5, de 94,0%, Călărașiul a obținut cel mai scăzut procentaj, de 70,6%, potrivit unei statistici prezentate de Ministerul Educației. Potrivit

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Judecătorii CCR care se vor retrage neagă că ar fi cerut vreo primă de pensionare/ „Niciunul nu a solicitat și nici nu a primit vreo sumă de bani”

Gandul acum 2 ore
Trei judecători ai Curții Constituționale a României ar urma să se pensioneze începând cu 1 iulie 2025. În ciuda informațiilor care au ajuns în spațiul public, niciunul dintre magistrați nu a solicitat vreo primă de pensionare, se arată într-un comu

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale lângă Craiova cu un uriaș potențial de producție

HotNews acum 4 ore
OMV Petrom anunţă că a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, lângă Craiova OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.3

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Au fost eliberate şi peste 100-200 de CONCEDII medicale într-o singură zi, mai mult decât este posibil fizic”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat că au fost descoperite situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, mai multe decât este posibil fizic. Întrebat dacă are un raport în legatură cu aco

Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, Franța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, Franța Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, desfășurată în Republica Franceză, a continuat ieri, 2 iulie, cu o primă

The Guardian: Pentagonul revizuieşte exporturile de arme şi către alţi aliaţi, nu numai către Ucraina

News.ro acum 2 ore
Pentagonul a anunţat că revizuieşte livrările de arme către aliaţii din întreaga lume, nu numai către Ucraina, pe fondul îngrijorărilor crescânde cu privire la scăderea stocurilor de muniţii esenţiale, inclusiv rachete antiaeriene, după ce multe din

SUA au „întârziat programul nuclear iranian cu unul până la doi ani”, susține Pentagonul

Adevarul acum 3 ore
Bombardamentele americane asupra siturilor nucleare din Iran au afectat semnificativ capacitatea țării de a produce armament nuclear, susține Pentagonul.

Vremea

București
acum

31°
joi

17°/33°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

29°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

15°/34°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/34°
Timisoara
acum

34°
joi

15°/36°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°