Melanj de inovaţie şi de tradiţie, ţara din nordul Africii te surprinde prin sărăcia lucie a băştinaşilor, dincolo de strălucirea hotelurilor luxoase de cinci stele. Nu-mi place să negociez la piaţă. Cât mi se cere, atât dau. Asta mi-a fost fatal în Tunisia: după ce m-au tapat înzecit pentru suvenire, până la urmă, beduinii au vrut să mă cumpere cu 30 de cămile.
În suk-urile din Tunisia găseşti de toate: prăjituri cu arome picante, mirodenii, henna, scoici, covoare de lână viu colorate, podoabe kitschioase, haine claie peste grămadă şi cele mai ieftine produse de piele. Turiştii aleargă disperaţi să cumpere genţi de voiaj, pantofi sau sandale care mai de care mai fistichii, la preţuri derizorii, de zeci de ori mai mici decât în Europa.
Mie nu-mi place să negociez la piaţă. Cât mi se cere, atât dau. Asta mi-a fost fatal în Tunisia. Pentru o broscuţă împodobită cu pietricele în zigzaguri tradiţionale am plătit vreo 20 de euro, în prima mea zi pe continentul african. După vreo şapte zile am găsit, ce-i drept în alt oraş, aceeaşi broscuţă la preţul de patru euro. Uitându‑mă dezamăgită la suvenir, am înţeles încă odată că sunt o fraieră perfectă, numai bună de prostit pentru tunisienii care au în sânge vocaţia negoţului, trag agresiv de tine şi îţi bagă sub nas prostioare la orice colţ.
Andreea Marin,zâna beduinilor
Chiar din primele momente m-au agasat teribil furnicarul, mirosurile tari şi tot acest „bazar bizar", cum l-ar numi Radu Paraschivescu. Totul se negociază, românii sunt deja turişti cunoscuţi şi trăieşti surpriza să fii întrebat nu numai de Hagi şi de Nadia Comăneci, ci şi de Andreea Marin. Zâna noastră a devenit o Şeherezadă a Tunisiei, pentru că băştinaşii, cu ochii negri şi dinţii albi strălucind în contrast cu turbanele albastre, zâmbeau destul de tâmp când îi rosteau numele.
Râşniţe de piatră
Între beduini bogaţi ş
