•Membrii PSD vor alege maine colegii de partid care vor candida pe liste la alegerile generale •Sunt chemati la vot un numar de 17 mii membri ai organizatiei judetene a partidului de guvernamant
Presedintele filialei locale a PSD, senatorul Ion Solcanu, si presedintele Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, membru in Biroul Coordonator al partidului, au prezentat ieri in cadrul unei conferinte de presa ultimele detalii referitoare la alegerile preliminare din partid, care vor avea loc in aceasta duminica. Astfel, nici mai mult, nici mai putin decat 17 mii de membri ai PSD Iasi se vor prezenta maine la urne pentru a desemna candidatii la Camera Deputatilor si Senat. "Organizarea acestor alegeri demonstreaza ca PSD este un partid democratic. Pana in anul 2000, candidaturile la alegerile generale erau analizate de Delegatia Permanenta. Anul acesta organizam alegeri preliminare. Sistemul nu este infailibil, dar dorim sa innoim partidul si clasa politica", a declarat Ion Solcanu.
Liderii PSD au precizat ca in ultimele doua luni numarul membrilor de partid din organizatia judeteana a PSD s-a marit considerabil. Astfel, daca in luna iunie PSD Iasi avea numai 14 mii de membri, pana la sfarsitul lunii august, numarul acestora s-a majorat la 17 mii. "Noi am anticipat acest lucru. Am prevazut ca vor fi foarte multi care ne vor sprijini programul dupa ce am lansat ideea privind organizarea unor alegeri preliminare", a declarat Valer Dorneanu.
In judetul Iasi, PSD a amenajat 111 sectii de votare, 7 in municipiul Iasi, 7 in municipiul Pascani, cate una in orasele Targu Frumos si Harlau, iar restul sunt in cele 93 de comune. Au fost distribuite un numar de 15.200 de buletine de vot. O parte dintre membrii partidului vor utiliza sistemul de vot electronic. La alegerile preliminare s-au inscris la Camera Deputatilor 24 membri, iar pentru Senat numai 10